Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

A murit Constantin Simirad, fost primar al Iașiului

© Pixabay / Pixabay / Byn_LiСвеча памяти
Свеча памяти - Sputnik Moldova-România, 1920, 29.03.2021
Abonare
Virusul ucigaș face o nouă victimă: de data aceasta este vorba despre fostul edil al Iașiului, care a decedat în dimineața zilei de astăzi, 29 martie 2021. Bărbatul era internat la Terapie Intensivă încă din 21 martie 2021.

 

BUCUREȘTI, 29 mart – Sputnik. Iașiul este în doliu după ce fostul edil, Constantin Simirad, a încetat din viață.

El era internat fiind infectat cu COVID-19. Bărbatul a ajunss, în urmă cu 8 zile, la Terapie Intensivă, în stare gravă.

În ultima vreme, Constantin Simirad se retrăsese din viața publică, el având mai multe probleme de sănătate.

Constantin Simirad s-a născut la data de 13 mai 1941 în satul Coțușca - județul Botoșani. A absolvit cursurile Liceului „Mihail Sadoveanu” - actualul Colegiu Național -din Iași și apoi Facultatea de Matematică din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași – 1965, scrie bzi.ro.

În politică intră în anul 1991, când s-a înscris în Partidul Alianței Civice – PAC, iar un an mai târziu este ales primar al municipiului Iași, candidând pe listele Convenției Democrate Române – CDR.

În 1996 este reales ca primar, tot pe listele CDR, până în 2003. După aceea este numit ambasador al României în Cuba, până în 2006.

În urma alegerilor locale din 1 iunie 2008, Constantin Simirad a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, obţinând 36,50% din totalul voturilor valid exprimate. A fost ultima funcţie politică în care a fost ales, scrie ziaruldeiasi.ro.

A fost exclus din PSD în septembrie 2009, după ce a declarat că-l va susţine în campania pentru alegerile prezidenţiale pe preşedintele Traian Băsescu şi s-a alăturat lui Gheorghe Flutur, lider PDL, pentru a se ocupa de campania electorală din Moldova.

Anul trecut, Simirad a trecut prin momente cumplite, după ce nora sa a decedat. Moartea femeii a survenit în decembrie 2020, după ce aceasta se luptase mult timp cu o boală incurabilă.

 

 

Fluxul de știri
0