Atâta pot ei, ”salvatorii României” – să denunțe, să dea amenzi, să facă pe durii… până când se găsește unul să le ordone ”Dispari, păduche!”.
Au mâncat gunoaie, s-au culcat în Parlament, au țopăit în piețe, preluând ”Muie” ca slogan, au agresat politicieni și oameni de toate vârstele, au combinat sacii de voturi – ah, da, și au stâlcit limba română, și-au format ideologia din atacuri la biserică, la naționalism și morală, din susținerea nefirescului și, mai ales, a supremației străinătății asupra a tot ce este românesc.
Și uite așa au ajuns la guvernare. Unde, ce să vezi, nu sunt în stare decât de acuzații, demiteri, certuri, ”dezvăluiri” scandaloase, multe vorbe goale și, mai ales, sunt extrem de buni… de nimic!
Campionul lor este, prin forța împrejurărilor pandemice, ”Vlăduț Magicianul” - dar imediat după vine Cătălin Drulă. Un personaj susținut straniu de ferm ministru al Transporturilor, domeniu în care nu a activat concret niciodată.
Personajul a început cu mari promisiuni de autostrăzi, căi ferate și, desigur, multă digitalizare, pentru ca, pe parcurs, să tot taie din coada vulpii, iar până la final probabil că biata vulpe va fi mâncată cu totul de moliile ”salvaționiste”.
Azi însă Drulă s-a confruntat cu o primă criză adevărată – greva de Metrou. O criză provocată de el și de acoliții săi – și agravată tot din nepriceperea lui obraznică.
Nu e nevoie să argumentez termenul ”nepricepere”, pentru că se vede din tot ce a făcut și face; dar mă opresc la obrăznicie. Știu, e ceva de neînțeles pentru zona asta ”zosteriană” a politicii, această mâncărime enervantă a societății…
Individul face în luna mai 40 de ani, ai zice că e un om matur. Dar un om matur se comportă așa cum a făcut-o Drulă azi? De fapt, un om matur ar fi tratat relația cu Metroul așa cum a făcut-o Drulă încă de la venire? Nicidecum!
Azi, de exemplu, a reușit cu chiu, cu vai să citească un text, s-a poticnit, dar în final a izbutit… să-și facă numărul, să fie și el o clipă grozav. Iată câteva ”idei” spuse de omul Drulă.
”Ați dat un oraș peste cap. Unde vă credeți? Nu vă mai merge”.
Interesant cum vine ideea cu ”datul peste cap” din partea unor care au parvenit prin manifestații care au blocat mai mult de un an o guvernare și o țară întreagă!
”Am depus plângere penală și am încredere că justiția își va face datoria”.
Oare ce s-ar fi întâmplat dacă Guvernul PSD umplea de plângeri penale toți derbedeii politico-civici care și-au făcut mendrele pe la ”protestele” prin care au parvenit Drulă și compania la putere?
”Cât sunt eu aici nu voi lăsa niciun centimetru. Asta e, o mafie”
Faptul că nu va lăsa un centimetru are mai multe sensuri; primul – că nu va realiza, în mod real, nici un centimetru, asta cred. Al doilea, că va încerca să profite de fiecare centimetru, asta… va încerca, dar nu cred că va trece așa ușor de un sindicat gata să lupte.
”Rădoi, s-a terminat, ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge”.
Ei bine, asta chiar mi s-a părut pe profilul personajului și al partidului! Drulă face 40 de ani, Rădoi împlinește zilele viitoare 59. Deci, ar putea să-i fie tată ministrului! Rădoi e absolvent de Electronică, una dintre cele mai grele facultăți de pe vremuri, și are o carieră impresionantă în fruntea celui mai stabil și de succes sindicat al unei instituții strategice.
Drulă a terminat o universitate în Canada, apoi a făcut niște afaceri neclare, în urma cărora azi declara o avere de ceva peste 100.000 de euro, o mașină și un teren lângă București. Nu e puțin, dar nici vreo grozăvie pentru un ”vizionar” de dreapta, ba chiar e nimic pentru un apologet al economiei private occidentale! Iar ambițiile lui ”de dreapta” s-au oprit, preferând salariul de parlamentar. Deci atârnarea la stat.
Are dreptul să-l ia pe Ion Rădoi la ”per tu”, să strige după el prin târg? Cu siguranță, nu! Ion Rădoi e un om de care se ține seama în țara asta de peste 20 de ani – pe când Drulă e… la categoria ”Îți ordon, dispari (păduche)!”.
Și, ca dovadă, după toată îmbățoșarea stupidă de azi, după tot penibilul plângerilor penale – și mai ales după toate neplăcerile cauzate bucureștenilor, ”Cătălin Drulă și trimișii dânsului au recunoscut că trebuie să negocieze cu Unitatea Sindicatul Liber Metrou”, după cum spun sindicaliștii.
Deci, cum e cu ”mafia”, ”cartelul”, ”plângerea penală”, ”s-a terminat”, ”nu voi lăsa niciun centimetru”, ”nu avem ce dialoga” etc.? Toate astea se traduc prin incompetență și iresponsabilitate. Adică puștisme de puști care nu a făcut decât… în pantaloni!
Pe scurt, ar trebui să înveți, Drulă, puștiule - pentru tine nu e ”Rădoi”, ci ”Domnule Rădoi!”.