BUCUREŞTI, 25 mart – Sputnik. Landul Saarland din sud-vestul Germaniei va deveni primul care va relaxa restricțiile din 6 aprilie, iar locurile de agrement, de sport și divertisment vor fi redeschise, a declarat joi, 25 martie, premierul Tobias Hans, într-o conferinţă de presă.
Astfel, cinematografele, teatrele, sălile de concerte, terasele și sălile de gimnastică se vor redeschide, iar după Paște vor fi permise în spaţiul public adunările de până la 10 persoane, a mai spus Hans, citat de ziarulromanesc.de.
Cei care vor vizita aceste locuri vor trebui să respecte regulile de igienă și să prezinte rezultatul negativ al unui test rapid antigen.
Cancelarul Angela Merkel și liderii celor 16 landuri germane au decis luni prelungirea măsurilor restrictive până pe 18 aprilie, în contextul creşterii numărului de infectări în alte zone ale țării.
Totuşi, având în vedere că, în cadrul sistemului federal, landurile au puteri de decizie semnificative, ele se pot abate adesea de la deciziile guvernamentale.
Decizia landului Saarland vine în contextul în care, în urmă cu o zi, Merkel a anulat planul unui blocaj draconic la nivel național care prevedea închiderea supermarketurilor timp de cinci zile, în perioada Paştilor, plan care a stârnit un val de nemulţumiri.
În Germania, varianta britanică a devenit tulpina dominantă, iar Merkel a subliniat că „suntem într-o nouă pandemie”.