BUCUREȘTI, 22 mart – Sputnik. Premierul Florin Cîțu a susținut acum puțin timp o conferință de presă, în care a anunțat o întâlnire de urgență cu primarii din Capitală – evident fiind vorba de amenințarea carantinării.
”Am decis ca, astăzi, la ora 13.00, să am o întâlnire cu primarul general al Bucureștiului și cu primarii de Sectoare, să discutăm despre situația din București”, a anunțat Cîțu, completând că, la ora 16.00 va avea o discuție online cu prefecții, ”toți prefecții”.
Premierul consideră că ”este momentul ca soluțiile să vină de la autoritățile locale”.
”Știm foarte bine că există particularități pentru fiecare județ în parte, pentru fiecare municipiu - mă aștept ca, pe lângă discuțiile pe care le avem despre buget, să vină și cu soluții pentru situația dificilă prin care trece astăzi România”, a mai spus premierul.
Pe de altă parte, Cîțu face declarații ambigue, între ”salvarea economiei” și acuzații la români și la parlamentari care ”instigă la nerespectarea legii” – cu referire clară la Diana Șoșoacă.
”Anul trecut, v-am cerut încredere că vom trece prin situația dificilă și vom salva economia - dar am făcut-o împreună, este momentul să facem asta și astăzi”, a pus Florin Cîțu ”placa” pregătită, evident, de acasă.
Premierul Cîțu a reproșat nerespectarea restricțiilor și regulilor din pandemie, indicând în direcția Dianei Șoșoacă.
”Nimeni nu este mai presus de lege! Din păcate, avem și parlamentari care instigă la nerespectarea legii”, a declarat Florin Cîțu.
De asemenea, Cîțu a pus și problema protestelor: ”Nu am o problemă cu protestele. Sunt liberal și protestele sunt ok. Sunt oameni care mă înjură și vor să protesteze. Foarte bine! Dar să o facă respectând legea. Să poarte mască! E tot ceea ce le cer”.
În același timp, Florin Cîțu a preluat o afirmație a presei obediente: oamenii care ies în stradă și apoi spun că nu există paturi la ATI sunt ipocriți. Desigur, nu a spus că, de fapt, cei care ies în stradă îl întreabă UNDE s-au dus banii care trebuiau să ajungă la spitale, inclusiv la ATI!
Ca de obicei, Florin Cîțu încearcă să abată atenția bălmăjind câteva formule pregătite și evită să răspundă la întrebările care vizează direct activitatea sa.