BUCUREȘTI, 22 mart – Sputnik. Doctoriţa Flavia Groşan este audiată astăzi la Colegiul Medicilor Bihor, ea fiind obligată astfel să își apere declarațiile din ultimele zile despre tratarea Covid 19. Devenită foarte populară în România, doctorița a fost așteptată și încurajată înainte de a intra la audieri de peste 100 de susținători. În mediul online, susținerea doctoriței este însă covârșitoare: zeci de mii de persoane s-au declarat de partea ei.
"Mă uit în spate şi nu-mi e ruşine de ceea ce am făcut", a spus astăzi Flavia Groşan înainte de a intra la audieri, moment în care a primit flori de la susţinători.
"Voi fi aici, voi fi lângă dvs de fiecare dată", a mai spus ea, în aplauzele susținătorilor.
"Nu vă lăsaţi", "Flavia, suntem cu tine. Nu ceda", au fost mesajele transmise de susținători.