BUCUREȘTI, 20 mart – Sputnik. În București au astăzi loc mai multe manifestații, iar Jandarmeria le recomandă participanţilor să păstreze distanţa fizică faţă de celelalte persoane şi să poarte în mod corespunzător masca sanitară de protecţie. Aceste recomandări arată însă că jandarmii sunt pregătiți să dea amenzi, cum au făcut și la protestul din 7 martie, când mii de oameni au protestat în Parcul Izvor împotriva vaccinării obligatorii.
Jandarmeria a anunțat atunci, după protest, că organizatorul manifestației a primit o amendă de 7.000 de lei pe motiv că la manifestație au participat cu mult peste o sută de persoane permise.
Astfel, organizatorul a fost amendat cu 7000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți și pentru că nu a asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, a transmis atunci Jandarmeria.
Jandarmeria a anunțat de altfel că, pe timpul stării de alertă, conform legii, numărul participanţilor la mitinguri sau demonstraţii trebuie să fie de maximum 100 de persoane, ceea ce, desigur, este greu de respectat în cazul unor proteste de amploare cum e cel anunțat pentru astăzi.
Grupul Civic Starea de Libertate a anunțat că organizează astăzi în București, de la orele 15:00, un miting autorizat la fântâna de la Facultatea de Arhitectură din Piața Universității, iar de acolo protestatarii vor merge spre parcul Izvor, pentru mitingul final.
”DE CE IEȘIM LA PROTEST:
• Împotriva vaccinării obligatorii a populației
• Împotriva oricărei discriminări bazate pe vaccinare
• Împotriva restricțiilor impuse de prelungirea continuă și neconstituțională a stării de alertă!”, arată Grupul Civic Starea de Libertate.
Grupul SDL care a înființat și un canal de Telegram dedicat evenimentului.