Toate școlile din Capitală revin la învățământ la distanță începând cu ziua de luni, 22 martie. Grădinițele din municipiul Chișinău își vor continuă activitatea cu prezența fizică a copiilor. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică din Capitală.
”Venim cu recomandare și dorim să facem tot posibilul ca în această perioadă să se desfășoare imunizarea cadrelor didactice. În total sunt 15 mii de cadre didactice din sistemul școlar și preșcolar. Am discutat despre constituirea centrelor de vaccinare”, a declarat primarul Ion Ceban.
Totodată, Ceban a precizat că instituțiile preșcolare vor continua să activeze în regim obișnuit, iar în cazul în care vor fi depistate noi cazuri de COVID, se va iniția testarea rapidă a celorlalți membri din grădinițele unde vor fi detectate cazurile.
Primarul Chișinăului a făcut completări punctuale:
„- De luni toate școlile trec în regim online pe o perioadă nedeterminată;
- Cu o solicitare vom veni către autoritățile centrale pentru a ne oferi vaccinuri pentru cadrele didactice. Astfel ca în această perioadă să imunizăm profesorii.
În municipalitate sunt circa 15 mii de cadre didactice.
- O altă solicitare o vom transmite către MAI ca în orele de vârf să fie prezenți carabinierii în stațiile de așteptare pentru a nu admite aglomerarea în transportul public.
- Slujbele în lăcașele sfinte se vor desfășura afară începând cu data de 1 aprilie.
În continuare:
- Grădinițele rămân active. În caz de necesitate să se intervină urgent pe fiecare caz individual cu testări și măsuri.
- Piețele, centrele comerciale și localurile HORECA în municipalitate vor activa potrivit deciziei luate de Comisia Națională, cu programul stabilit.
- Condițiile și măsurile de protecție pe tot teritoriul rămân neschimbate, termometria, dezinfectarea și purtarea măștilor.
- Vor fi efectuate controale și aplicate amenzi dacă vor fi depistate abateri de la hotărâre.
- Transportul în Chișinău circulă la capacitate maximă, pentru a evita îmbulzeala.
În cadrul ședinței am solicitat să participe și conducătorii Administrațiilor Medicale Teritoriale, iar sistemul de monitorizare JIRA să fie aplicat în cazul verificării bolnavilor cu COVID.
Îmbucurător este faptul că în spitalele municipale vaccinarea în rândul cadrelor medicale aproape a fost finalizată.
Totodată, am propus ca cetățenii să fie informați prin diferite campanii despre etapele de vaccinare”.