BRUXELLES, 14 mar – Sputnik. UE își recunoaște greșelile din campanie de vaccinare de la cel mai înalt nivel. Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarant într-un interviu pentru Tagesspiegel.
că ”s-au făcut greşeli în comandarea vaccinurilor la Bruxelles şi în statele membre".
Recunoașterea din partea acestui înalt oficial European are loc strategic la o zi după ce cinci premieri europeni au acuzat înțelegeri secrete ale unor state pentru a obține mai multe vaccinuri decât altele și după săptămâni de controverse legate de întârzierea livrărilor și lipsa de transparență a negocierilor purtate de Comisiei în numele celor 27 de state.
"Sunt gata să fac un bilanţ la sfârşitul pandemiei, când vom putea vedea ce am făcut greşit şi ce am făcut corect", spune acum Timmermans, care încearcă astfel să dezamorseze scandalul, insistând pe bunele intenții de a asigura vaccinarea tuturor cetățenilor din UE.
Comisia Europeană a comandat în total cel puţin 1,4 miliarde de doze din patru vaccinuri împotriva noului tip de coronavirus aprobate pe teritoriul UE, număr care teoretic este mai mult decât suficient pentru cei circa 450 de milioane de locuitori ai blocului comunitar. Aceasta în teorie, pentru că în practică vaccinurile ajung greu și inegal, unele țări fiind ”mai egale” decât celelalte.
Colac peste pupăză, AstraZeneca este în mijlocul unui scandal după ce mai multe țări au suspendat folosirea vaccinurilor acestei companii din cauza reacțiilor adverse periculoase. Și România a oprit de la folosire lotul considerat responsabil de apariția unor cheaguri de sânge. AstraZeneca face parte dintre vaccinurile comandate de UE, așadar responsabilitatea este nu doar a companiei, ci și a Agenției Europene a Medicamentelor care l-a autorizat.