Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Chitic, fulminant: Suveranitatea, ”antidotul împotriva abuzului și dictaturii medicale”

© Photo : Facebook / Dan MV ChiticDan Chitic
Dan Chitic - Sputnik Moldova-România, 1920, 11.03.2021
Abonare
Avocatul Dan Chitic pune în fața opiniei publice soluția pentru preîntâmpinarea discriminării prin obligativitatea vaccinării.

BUCUREȘTI, 11 mar – Sputnik. Avocatul Dan Chitic face încă un pas în completarea proiectului său legislativ – ”Legea Suveranității” – la care contribuie tot mai multe personalități și care se completează zi de zi cu noi propuneri.

Diana Șoșoacă - Sputnik Moldova-România, 1920, 05.03.2021
Politică
Diana Șoșoacă și Dan Chitic aruncă NUCLEARA: opozanții, internați la psihiatrie!

Acum, Dan Chitic se adresează celor îngrijorați de posibila lege a obligativității vaccinării – proiect lansat de guvernul PSD Tudose – Ciolacu și preluat de actuala putere.

Dan Chitic consideră că Legea Suveranității ”trebuie să rezolve problema spinoasă a obligativității vaccinării dar și a discriminărilor cauzate de acceptarea sau nu a unor tratamente medicale”. Ca atare, el prezintă opiniei publice articolele de Lege care aduc ”antidotul împotriva abuzului și dictaturii medicale”:

Prezentăm aceste articole (Articolele 12 – 16) din ”Legea Suveranității”, proiectul legislativ și politic al cunoscutului avocat Dan Chitic:

12. Tratamentele medicale pot fi administrate cetățenilor români doar prin obținerea în prealabil a acordului și consimțământului scris al pacienților in urma unei prealabile si obligatorii informări făcute pe baza prospectelor oferite de producătorul medicamentelor propuse, exceptate fiind urgentele medicale. Niciun cetățean nu poate fi discriminat pozitiv sau negativ ca urmare a acceptării sau refuzului unui tratament medical.

13. Nu se pot comercializa medicamente sau aplica tratamente medicale pentru care producătorul nu oferă garanții împotriva efectelor adverse.

14. Este interzisă comercializarea medicamentelor, vaccinurilor, dispozitivelor medicale și a altor produse farmaceutice pentru care nu s-au efectuat studii clinice complete potrivit metodologiei stabilite prin Lege organică.

15. Se modifică art. 297 al. 2 Cod Penal după cum urmează: “(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, ACCEPTARE SAU REFUZ AL UNUI TRATAMENT MEDICAL, boală cronică necontagioasă, sau infecție HIV/SIDA, CoVid19 sau altele asemenea.”

16. Este interzisă orice formă de reclamă comercială la televiziune, radio și pe rețelele de socializare pentru medicamente, vaccinuri, dispozitive medicale și alte produse farmaceutice, cu excepția produselor cosmetice și a celor naturiste.”

În plus, Dan Chitic subliniază și previne că dacă, ”încălcând Constituția si Convenția de la Oviedo, regimul Iohannis va adoptata vreo Lege a vaccinării obligatorii, în orice formă, O VOM ABROGA ÎN MOD EXPRES!”

Proiectul lui Dan Chitic îl puteți citi și completa făcând propuneri pe site-ul – și tot aici vă puteți înscrie ca voluntari în ”Armata Suveranității” – o altă idee a cunoscutului avocat, apărător al drepturilor românilor și al resurselor național.

Fluxul de știri
0