BUCUREŞTI, 7 mart – Sputnik. Macedonia de Nord a aprobat utilizarea vaccinului rusesc Sputnik V împotriva Covid-19 pe teritoriul său, a informat, pe 7 martie, Fondul rus de Investiții Directe (RFPI).
„RFPI anunță aprobarea vaccinului rusesc împotriva coronavirusului Sputnik V în Republica Macedonia de Nord”, se arată într-o declarație Fondului.
Vaccinul a fost înregistrat în cadrul procedurii de autorizare a utilizării de urgență, mai precizează Fondul rus de Investiții Directe.
„Cererea pentru vaccinul Sputnik V este în creştere în Europa și în întreaga lume. Mii de oameni preferă vaccinul rusesc ca principala modalitate de protejare împotriva coronavirusului. RFPI a dezvoltat o rețea mare de parteneriate internaționale privind vaccinarea. Iar faptul că Macedonia de Nord s-a alăturat poate salva multe vieți în această țară în timpul pandemiei”, a declarat Kirill Dmitriev, directorul Fondului, citat de Sputnik France.
Cererea de înregistrare a vaccinului a fost depusă la Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), care a declarat ulterior că va începe examinările pentru autorizarea sa în Uniunea Europeană.
Sputnik V a fost până acum aprobat în 46 de țări, cu o populație totală de peste 1,2 miliarde de oameni.
A fost înregistrat în mai multe țări europene precum Serbia, Ungaria, Slovacia, Muntenegru și Moldova, precum și în unele țări din America Latină precum Argentina, Bolivia, Venezuela, Mexic, Paraguay, Guyana.
De asemenea, multe țări africane l-au aprobat, printre care Algeria, Tunisia, Egipt, Gabon, Ghana, Angola, Republica Congo, precum și Siria, Irak, Liban, Pakistan, Kazahstan, Uzbekistan, Kârgâzstan, Sri Lanka, Laos și altele.