Data de 6 martie 2021 este ziua în care se face pomenirea morților, o rânduială a Bisericii Ortodoxe Române în care se face pomenirea celor ce nu mai sunt printre noi. Este sâmbăta cu o importanță majoră în Biserică, care mai este cunoscută și sub denumirea de Moșii de Iarnă.
Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo "adormiți", termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existenta în alt mod de existență.
Cine poate fi pomenit?
Se pot pomeni toți cei care au murit nedespărțiți de Biserica. Nu pot fi pomeniți cei care au murit în dispreț cunoscut fata de Dumnezeu. Precizam ca orice slujba a Bisericii se săvârșește numai pentru cei care sunt membri ai ei, adică au devenit prin Sfintele Taine, mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos, de aceea nu pot fi pomeniți nici copiii morți nebotezați.
Slujbe și rânduieli
În bisericile din țară este oficiată Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți.
În ziua în care este săvârșită Sfânta Liturghie, preotul scoate miride (părticele) din prescură, pentru vii și morți. Ele sunt așezate pe Sfântul Disc, alături de Agneț — partea din prescură care reprezintă pe Hristos, ca dragostea Lui să se reverse și asupra lor. Astfel, miridele (care îi reprezintă pe cei pomeniți), participă la sfințenie prin prezența lor alături de Trupul lui Hristos de pe Sfântul Disc.
În Postul Sfintelor Paști există și rânduiala sarindarelor, adică a pomelnicelor pe care credincioșii le aduc la biserică, pentru a fi pomenite timp de 40 de zile. Finalul acestor pomeniri se face în Sâmbăta lui Lazăr, dinaintea Duminicii Floriilor.
Rugăciuni pentru cei morţi — fundamentare biblică
Cultul morţilor are o însemnătate deosebită în credinţa ortodoxă, iar Sfânta Tradiţie ne dă nenumărate exemple despre folosul şi importanţa lui. Necesitatea rugăciunilor pentru cei adormiţi, precum şi confirmarea că această practică a fost rânduită de Apostoli, sunt exprimate astfel de către Sfântul Ioan Gură de Aur:
„Să ne rugăm pentru cei morţi, punând şi pe alţii să se roage şi dând săracilor milostenii pentru sufletele lor. Căci nu degeaba s-a rânduit de către Apostoli ca să se facă pomenire la Sfintele şi înfricoşătoarele Taine pentru cei mutaţi de la noi. Ştiau că mult le foloseşte, multă binefacere aduce celor morţi. Pentru că atunci întregul popor stă cu mâinile ridicate către Dumnezeu, când clerul întreg se roagă, când înfricoşata Taină stă de faţă, apoi cum să nu îmblânzim pe Dumnezeu, rugându-L pentru ei?" (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a IV-a la Filipeni)
Dovezi din Vechiul Testament
Recunoscând folosul rugăciunii pentru cei morţi, Tobit îl îndeamnă pe fiul său: Fii darnic cu pâinea şi cu vinul la mormântul celor drepţi! (Tobit 4, 17). De existenţa vieţii de dincolo de mormânt, precum şi de necesitatea de a veni în ajutorul celor morţi, era pe deplin convins şi Isus fiul lui Sirah, care dă sfaturi de a se face milostenie nu numai pentru cei vii, ci şi pentru cei răposaţi: Dărnicia ta să atingă pe toţi cei în viaţă şi chiar morţilor fă-le parte de dărnicia ta (Sir. 7, 35). Aceste două texte arată faptul că milostenia pentru cei morţi era o practică întâlnită în rândul evreilor, fiind plasată în rândul faptelor bune.
Proorocul Baruh se roagă lui Dumnezeu pentru sufletele celor adormiţi, din neamul său, spunând: Doamne atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israel, şi a fiilor celor care au păcătuit înaintea Ta, care n-au ascultat glasul Tău, Dumnezeul lor, şi s-au lipit de noi rele. Nu-ţi aduce aminte de nedreptăţile părinţilor noştri, ci adu-ţi aminte de mâna Ta şi de numele Tău în vremea aceasta (Baruh 3, 4-5).
Iuda Macabeul, unul dintre fraţii Macabei, care au întemeiat regatul Iudeii, în jurul 162 î. Hr., a dat ordin sa se facă rugăciuni pentru cei morţi în luptă, spre a fi iertaţi de păcate.
Mărturia Noului Testament
În creştinism, rolul acordat sufletului, în învăţătura de credinţă şi în viaţa religioasă, a făcut ca grija pentru cei morţi să devină una dintre componentele de frunte ale pietăţii creştine şi să se exprime în forme din ce în ce mai bogate şi mai variate. Un exemplu de rugăciune apare şi în Noul Testament. Este vorba de un text pe care mulţi teologi îl înţeleg ca un exemplu de rugăciune pentru morţi. În 2 Timotei 1, 16-18 găsim aceasta rugăciune a Apostolului Pavel: Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însufleţit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat… Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul.
