BUCUREȘTI, 5 mart – Sputnik. Vești rele pentru români, venite din zona cea mai înaltă a finanțelor: economistul șef al Băncii Naționale a României, Valentin Lazea, a anunțat, cu titlul de opinie personală, că austeritatea se pregătește să-și arate colții.
Acesta spune că, dacă ”așa-zisa Dreaptă” vede ca soluții numai concedierile din zona bugetară plus tăierea salariilor, sporurilor și înghețarea pensiilor, bancherii spun că este nevoie de un efort mult mai mare pentru a depăși criza economică.
Lazea subliniază că IT-iștii, micii antreprenori locali și angajații multinaționalelor, care se presupune că alcătuiesc principalul bazin electoral al Dreptei, ar urma să sufere la rândul lor, pierzând actualele beneficii, cheltuind mai mult pe transport, alimente, medicamente, creșterea copiilor, achiziția de locuințe.
”Ea (creșterea economică – nota Georgiana Arsene) poate ajuta doar dacă veniturile bugetare cresc într-un ritm superior creșterii economice nominale, iar cheltuielile bugetare cresc într-un ritm inferior creșterii economice nominale”, susține Lazea, într-o analiză pentru cursdeguvernare.ro.
În opinia lui Lazea, sunt trei căi diferite prin care se poate face creșterea veniturilor bugetare.
În primul rând, este vorba despre combaterea evaziunii fiscale și a economiei ”la negru”, despre închiderea a cât mai multe portițe legale - ”loopholes” - generate de nenumăratele exceptări și scutiri de la plata impozitelor și taxelor și care au proliferat în Codul Fiscal începând din 2015 și despre creșterea anumitor rate de impozitare. ”Înțelegem că acesta este un subiect tabu, pe care guvernul nu îl ia în considerare, atât din rațiuni ideologice, cât și economice - persistența pandemiei Covid-19. Totuși, mai devreme sau mai târziu, astfel de creșteri vor trebui avute în vedere, fie că vor fi impuse de Comisia Europeană - taxe ecologice, pe emisiile de carbon etc., fie de realitățile economice interne - impozite pe proprietate”, a punctat Lazea.
Acesta a vorbit și de taxele pe care le poate crește Guvernul. În primul rând, vorbim despre creșterea TVA pentru medicamente, alimente, băuturi nealcoolice, HORECA, apă pentru irigații, îngrășăminte, cărți, reviste, bilete de intrare la muzeu, evenimente sportive.
De asemenea, Guvernul ar putea anula tichetele de masă și cele de creșă, a celor de vacanță, a celor cadou și a celor culturale, precum și scutirea de impozit pentru veniturile din salarii aferente sectoarelor IT, construcții, cercetare-dezvoltare.
În schimb, ar putea crește impozitul pe dividende și al plafonului pentru care se aplică TVA redus de 5 la sută la vânzarea locuințelor, de la 90.000 euro – echivalent - la 140.000 – echivalent.