Noile sancțiuni pe care Occidentul le-a impus Rusiei sunt ușor de ironizat – există prea multe contradicții și inconsecvențe aparente în deciziile luate din cauza lui Alexei Navalnîi.
Este mult mai dificil să înțelegem logica după care Statele Unite și Europa se conduc și obiectivele pe care le urmăresc. Iar ordonanța și consecvența acțiunilor lor, în ciuda tuturor paradoxurilor și, în unele locuri, chiar a absurdității a ceea ce se întâmplă, nu lasă nici o îndoială că totul se bazează pe considerații raționale.
Pentru început, trebuie remarcat faptul că de ceva timp – de la mijlocul anilor 2010 – europenii și americanii nu au demonstrat un asemenea nivel de solidaritate și entuziasm în ceea ce privește acțiunile comune împotriva Rusiei. Sancțiunile au fost anunțate de ambele părți ale Oceanului Atlantic nu doar într-o singură zi, ci aproape simultan, adică a fost cu siguranță o mișcare regizată. Dar și "pregătirea artileriei" pentru viitoarele măsuri a fost efectuată în conformitate cu toate regulile dramaturgiei: timp de mai multe săptămâni, nivelul de suspans creștea și pentru final se promitea ceva grandios.
De fapt, cazul s-a încheiat din nou cu obișnuitul "planul – o rublă, lovitura – un bănuț". În principal, au căzut sub "pedeapsă" șefii instituțiilor de aplicare a legii din Rusia, cărora interdicția de intrare în țările occidentale și înghețarea bunurilor ipotetice de acolo le este cam indiferentă. Situația este similară și în cazul organizațiilor științifice acuzate de "producția de arme biologice și chimice". Iar decizia Statelor Unite de a nu mai acorda asistență Rusiei poate fi considerată o anecdotă completă – se pare că partenerii americani continuă să trăiască, într-adevăr, în 1999.
În același timp, însuși Alexei Navalnîi, în urmă cu câteva luni, a declarat direct despre lipsa de sens a sancțiunilor împotriva "unor colonei sau generali, care nu călătoresc mult prin lume și care nu au prea multe proprietăți sau conturi bancare în Europa". El a cerut atunci Uniunii Europene "să vizeze banii oligarhilor ruși".
Trebuie de recunoscut faptul că o lovitură asupra marilor oameni de afaceri ar fi cu adevărat mult mai sensibilă – atât pentru ei personal, cât și pentru economia națională. Despre efectul negativ datorat închiderii proiectelor strategice comune, cum ar fi același "Nord Stream – 2", cu atât mai mult nu este nevoie să vorbim. Dar Occidentul, în ciuda întregii retorice rusofobe "umflate", a ales din nou să facă pași spectaculoși și confruntători, dar în esență complet inutili.
Nu există mai puține ciudățenii în poziția americanilor și a europenilor față de cel mai aprig apărat de ei opoziționist rus.
Pe de o parte, Occidentul l-a ridicat pe Navalnîi la rangul de dușman principal și, în același timp, de principală victimă a Kremlinului – cu numeroase onoruri. UE a creat chiar un nou regim global de sancțiuni pentru încălcările drepturilor omului, iar restricțiile anunțate au devenit prima implementare din istorie a acestui regim. Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis o decizie uimitoare, cerând eliberarea bloggerului ca măsură provizorie.
Pe de altă parte, este evident că Statele Unite și Europa nu au nici cea mai mică iluzie cu privire la personalitatea bloggerului. Același CEDO nu a văzut un motiv politic în cazul "Yves Rocher", din cauza căruia Navalnîi a ajuns într-o colonie din regiunea Vladimir.
Organizația Amnesty International nu a fost ajutată de toată flexibilitatea sa morală remarcabilă și de conjunctura politică. Ea a refuzat să-l considere pe opoziționist drept "prizonier de conștiință" – și ea poate fi înțeleasă: el a a făcut comentarii rasiste și xenofobe prea spectaculoase în trecut.
Apropo, inițial, Uniunea Europeană s-a gândit chiar să numească noul său regim de sancțiuni direct după Alexei Navalnîi. Dar se pare că cineva de acolo a ajuns să-și dea seama la timp că acest lucru nu ar fi preferabil de făcut, având în vedere background-ul "eroului" – și această idee a fost abandonată.
Drept rezultat, comportamentul Occidentului, în special al Europei, arată, întra-adevăr, ca o umblătură dintr-o parte în alta, folosind tot ceea ce este la îndemână și motive nu prea potrivite pentru un conflict cu Moscova și, în general, o grămadă de acțiuni aparent inconsistente.
Dar toate acestea sunt perfect explicabile dacă distingeți în ceea ce se întâmplă o retragere de urgență – și chiar ușor panicoasă – într-o poziție defensivă.
Relațiile Rusiei cu Europa și Statele Unite suferă în prezent de o nouă transformare.
Evenimentele tumultuoase de la mijlocul ultimului deceniu au constituit pentru Occident o încercare de a ne sfărâma în cele din urmă țara, forțând-o să capituleze deplin în domeniu economic și geopolitic. Și el nu avea nici cea mai mică îndoială cu privire la succesul întreprinderii sale. Mai mult, era convins că ar fi posibil să realizeze acest lucru "cu puțin sânge" sub formă de măsuri care nu erau prea dureroase pentru el însuși, deoarece, de exemplu, deconectarea Moscovei de la SWIFT ar fi devenit extrem de neplăcută pentru afacerile occidentale.
Cu toate acestea, Rusia a pregătit, încă o dată, o surpriză, rezistând presiunii colective – și, timp de câțiva ani, situația a rămas blocată într-un echilibru instabil. Nominal, confruntarea a continuat, dar sancțiunile s-au transformat într-o profanare și formalitate goală. Pe de altă parte, în mod semnificativ, cooperarea dintre părți, în special cu Europa, a început să se restabilească rapid.
Însă evenimentele din ultimii doi ani, în special de anul trecut, au făcut ca Occidentul să arunce în cele din urmă o privire trează asupra țării noastre și să-și regândească ideea despre aceasta. El și-a dat seama că nu se confruntă cu o fluctuație sub forma unui succes accidental al unui "imperiu malefic" pe moarte, ci cu o superputere mare care crește rapid, care are un potențial colosal, ambiții serioase și o grămadă de ași în mânecă (până la capacitatea de a crea rapid un vaccin impresionant de eficient).
Și dacă există ceva cu care se poate de speriat Europa garantat, atunci acest ceva ar fi o Rusie cu adevărat puternică. Și se pare că s-au speriat cu adevărat acolo, văzând peste tot urme ale tranziției Moscovei la ofensivă în multe direcții – economice, politice, ideologice, mass-media.
Dar vecinilor le lipsește, în mod clar, încredere în sine, drept urmare chiar acum coborî rapid o nouă Cortină de Fier și adâncesc ruptura în relații pentru a se autoapăra.
De fapt, Occidentul încearcă să recreeze configurația Războiului Rece, când existau o serie de canale de cooperare strategică reciproc avantajoasă între părți (în special între Uniunea Sovietică și statele vest-europene), dar orice altceva era blocat.
Dar este adevărat că atunci principalele eforturi pentru a preveni "influența periculoasă" din străinătate s-au făcut pe partea noastră de frontieră.
Acum, după câte se vede, lumea occidentală este hotărâtă să reproducă acea experiență profund eșuată a URSS-ului.
Utilizarea lui Alexei Navalnîi pentru a rezolva această problemă poate fi considerată destul de reușită. Deși dorința Europei și a Statelor Unite de a călca pe "grebla" sovietică provoacă o profundă nedumerire.
