Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Scurt metraj superb despre Horea – ”Focul viu al muntelui”

© Public Domain / TARE GHEORGHEHorea, Cloşca şi Crişan
Horea, Cloşca şi Crişan - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.02.2021
Abonare
Un omagiu adus martirului libertății și conștiinței românești din Transilvania, Vasile Nicola Ursu - Horea, o realizare de excepție! Și o cercetare care scoate la iveală locul unde eroul a fost martirizat

BUCUREȘTI, 28 feb – Sputnik. Ziua de azi a fost marcată în toată țara, dar mai ales în Transilvania, ca dată de cinstire a martiriului eroilor naționali Horea și Cloșca.

Am selectat două realizări care marchează această dată – evocând memoria uneia dintre cele mai complexe personalități ale istoriei noastre, Vasile Nicola Ursu – zis Horea.

Ionuț Țene - Sputnik Moldova-România, 1920, 07.03.2018
EDITORIALIST
A fost Revoluţia lui Horea de la 1784, nu răscoală!

Constructor de biserici, inițiat în taine străvechi, om cu o pregătire mult mai vastă decât ar reieși din istoria învățată în scoală, Horea reprezintă un moment de răscruce al conștiinței naționale – dar mai ales al recunoașterii națiunii în epoca luminilor, creând premisele reprezentării românilor ca entitate națională cu drepturi politice de prim rang.

De fapt, de la Horea pornesc Avram Iancu, Bărnuțiu, Barițiu, Rațiu și Memorandumul, culminând cu Iuliu Hossu și Iuliu Maniu. Gândirea politică transilvană îl are la origini pe Horea! 

De fapt, cum ar putea fi definit Horea? În opinia mea, cea mai potrivită definiție este, deocamdată, ”Misteriosul Rex Daciae”. Misteriosul Rege al Daciei, cu nume de împărat bizantin! 

Prima realizare selectată este a unui cineast talentat, Cosmin Pleșa, care a pus într-un scurt metraj – eseu o idee a unui fiu al locurilor lui Horea, colonelul de vânători de munte Ioan Uțiu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, unul dintre cei mai consecvenți ecologiști și apărători ai Munților Apuseni. 

”Horea – Focul viu al muntelui” este un scurt metraj care folosește muzica marelui Grigore Leșe și e realizat la Andonexstudio. Merită urmărite cele câteva minute ale înălțătorului film-eseu!

A doua realizare omagială aparține cercetătorului Alexandru Moldoveanu, care a reușit să identifice cu exactitate locul martiriului lui Horea și Cloșca. Locul unde, în urmă cu 236 de ani, pe 28 februarie 1785, Vasile Ursu Nicola, zis Horea, și Ion Oargă, zis Cloșca, au fost martirizați – uciși în chinuri cumplite de autoritățile ungurești.

Horea, Cloşca şi Crişan - Sputnik Moldova-România, 1920, 30.06.2020
Societate
Mihai Viteazul și Horea, Cloşca şi Crişan, declarați ”martiri și eroi ai națiunii române”

Alexandru Moldoveanu a identificat locul martirajului de pe ”Dealul Furcilor”, comparând terenul cu prezentarea acestuia de pe gravura cunoscută, în care Johann Andreas Brinhauser, redă execuția.

Într-un articol publicat de Active News, cunoscutul ziarist Victor Roncea arată că Alexandru Moldoveanu a transmis locația (fotografia de mai jos) cu un scop important: avertizarea ca terenul pe care a fost vărsat sângele martirilor Horea și Cloșca să nu ia vreo destinație nepotrivită.

”Autoritățile locale nu intervin pentru a ridica un cuvenit monument pe locul martiriului. În prezent nici măcar o troiță de lemn la stradă nu amintește de această oribilă crimă anti-românească. O inițiativă creștinească a fost sabotată de autoritățile locale”, scrie Victor Roncea.

 

© Photo : Activ NewsLocul execuției lui Horea și Cloșca - pe Dealul Furcilor, Alba Iulia
Scurt metraj superb despre Horea – ”Focul viu al muntelui” - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.02.2021
Locul execuției lui Horea și Cloșca - pe Dealul Furcilor, Alba Iulia

 

Fluxul de știri
0