BUCUREȘTI, 26 feb – Sputnik. Ajuns la Parlament pentru discuțiile pe tema Bugetului, Florin Cîțu a răspuns în fugă unor întrebări ale presei.
Vizibil iritat de insistența presei privind amendamentele la Buget, controversatul premier a făcut o declarație care înseamnă, fără doar și poate, dorința de a instaura o dictatură a Guvernului și de a anula orice rol al Parlamentului.
”Vreau ca acest Buget să iasă din Parlament așa cum a fost trimis de Guvern”, a răspuns sec premierul Florin Cîțu – un răspuns pentru care un premier PSD ar fi fost făcut praf!
Florin Cîțu a fost întrebat și despre pașaportul de vaccinare: ”Eu am spus opinia Guvernului de câteva ori”, a răspuns Cîțu, la fel de iritat.
”Nu avem această discuție în acest moment, este prematur! În momentul în care ai doar un început al campaniei de vaccinare, nu poți să vorbești despre un pașaport“, a declarat Florin Cîțu, completând ”Dacă vom avea toată populația vaccinată, atunci da”.
Premierul a spus că „nu există niciun mandat la nivel de Guvern de a discuta bilateral cu Grecia pentru un pașaport de vaccinare”.
”Guvernul nu a dat un astfel de mandat niciunui ministru - opinia, în acest moment, este că nu putem să discutăm despre așa ceva”, a declarat Florin Cîțu.
***
Reamintim că, ieri, Comisia de Transport (TRAN) din Parlamentul European a aprobat documentul privind elaborarea certificatului de vaccinare.
Comisia TRAN a arătat că, pentru un turism sigur și curat, este necesar ca ”certificatul comun de vaccinare să facă parte dintr-o nouă strategie a UE privind turismul durabil”.
Decizia va fi supusă la vot în Parlamentul European.