BUCUREȘTI, 18 feb – Sputnik. Memoria și bunul simț al lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, sunt ca și inexistente!
Asta rezultă după atitudinea sa miștocărească, în condițiile în care recent au avut loc tragedii în sistemul sanitar, iar pandemia face noi victime, fără ca ministrul Sănătății să ofere răspunsuri coerente.
În schimb, aseară, Vlad Voiculescu a găsit cu cale că, în mijlocul acestei situații dramatice, cu destule episoade tragice, să facă mișto de PSD!
”Înțeleg eu bine că astăzi parlamentarii PSD au rămas și cu mine la minister și fără pensii speciale?”, a scris Vlad Voiculescu.
Trebuie să-i spunem că nu, nu a înțeles - parlamentarii nu iau pensii speciale, ci foștii parlamentari care au peste 65 de ani iau ”indemnizații pentru limita de vârstă”… și nu numai cei care au fost în PSD, ci și unii care sunt chiar din zona… anticomunistă!
Dar, trecând peste stupiditatea și ignoranța lui Voiculescu, să remarcăm cum Oana Lovin, cunoscuta activistă pentru democrație și influencer îl face praf!
Citând postare ministrului, Oana Lovin constată că ”Vlăduț Voiculescu jubilează pe Facebook”.
”Nu bă pui de securist, netrecerea moțiunii nu e o palmă dată PSD-ului, e o palmă dată familiilor victimelor de la Matei Balș”, scrie Oana Lovin.
Așa că Oana Lovin îi dă o palmă controversatului ministru: ”Puțină decență impostorule și scoate foaia aia matricolă”.
***
Reamintim că ministrul Vlad Voiculescu se află în centrul unui scandal de impostură după ce ”probele studiilor”, pe care le-a publicat pe internet în urma somațiilor publice, sunt contestate de mulți specialiști.
De asemenea, mass media s-a sesizat. Celebrul ziarist Cornel Nistorescu îl numește pe Vlad Voiculescu un „Alt Impostor în Guvernul României” și îi cere publica ”Diploma, nu adeverința!”.
Publicația ”România curată”, condusă de Alina Mungiu Pippidi, trimite documentul de atestare la DNA, ”deși e știut că procurorii de acolo au oricare restricții în a cerceta persoanele de pe circuitul cu ochi albaștri și s-ar putea să nu se autosesizeze”.