CHIȘINĂU, 12 feb – Sputnik, Alena Matveeva. Înghețurile severe nu sunt o cauză de panică pentru proprietarii de mașini. Într-un comentariu oferit agenției de presă Sputnik Moldova, Oleg Cojocaru, președintele Uniunii Conducătorilor Auto din Republica Moldova, a relatat despre modul în care se poate de supraviețuit în mod competent frigului și despre cum se poate de prevenit capriciile mașinii pe drum.
"Moldova nu este obișnuită cu friguri atât de severe, totuși, suntem un stat sudic. Cu toate acestea, nu este nevoie să intrăm în panică, deoarece vecinii noștri din nord nu au nici o dificultate în a se orienta și pot ieși calm din orice situație dificilă asociată cu un regim de exploatare a automobilului în condiții de temperatură scăzută", a spus Cojocaru.
Ce nu trebuie uitat
În primul rând, potrivit președintelui Uniunii Conducătorilor Auto, atunci când vă porniți la drum, trebuie să aveți provizii de combustibil pentru mașină.
"Pentru ca motorul să funcționeze în regim normal, în cazul în care cineva va trebui să vă tracteze, în cazul în care va trebui să așteptați ajutor. În plus, este de dorit ca înainte de a vă porni la drum să vă încărcați telefonul mobil și să verificați ca să aveți bani în cont", a menționat interlocutorul.
Potrivit acestuia, desigur, șoferii trebuie să-și echipeze automobilul cu anvelope de iarnă.
"Recomandația este următoarea – să umflați anvelopele de iarnă cu 0,1–0,2 atmosfere mai puțin decât valoarea nominală din simplul motiv că, în acest caz, roțile un pic dezumflate "țin" cu încredere drumul de iarnă. Suprafața de contact în acest caz este mai mare, iar mașina se comportă mai stabil pe drumul alunecos", a explicat expertul.
Înainte de a porni automobilul dimineața, uleiul trebuie să fie adecvat – nu foarte dens, astfel încât să se încălzească și să circule mai repede.
"Este imperativ să încălziți automobilul. Acest lucru trebuie făcut cel puțin 5-7 minute", a remarcat Cojocaru.
Potrivit acestuia, mașina trebuie menținută într-o stare curată – înainte de călătorie, desigur, trebuie de curățat automobilul de zăpadă, de gheața de pe parbriz și de pe celelalte ferestre. Cu cât șoferul vede mai mult și mai bine, cu atât se simte mai sigur. De asemenea, este necesar să mențineți și semnalizatoarele, farurile, plăcuțele de înmatriculare într-o stare curată.
"Din păcate, dezghețurile și, să spunem așa, precipitațiile abundente sub formă de ploaie au dus la faptul că mai mult de jumătate din automobilele de astăzi arată pur și simplu dezgustător. Sunt murdare, numerele de înmatriculare nu sunt vizibile, vizibilitatea șoferilor este limitată datorită faptului că ferestrele sunt murdare, iar toate acestea contribuie în cele din urmă la o creștere a accidentelor rutiere", a precizat interlocutorul.
Cojocaru a atras atenția asupra faptului că conducerea pe timp de iarnă implică totuși o conducere atentă, fără apăsări bruște pe pedala de accelerație sau de frână.
Dacă totuși mașina a derapat, atunci:
· în cazul tracțiunii pe spate, este necesar să luați piciorul de pe pedala de frână sau de accelerație și să rotiți volanul ușor spre partea de derapaj;
· în cazul unei mașini cu tracțiune pe față sau cu tracțiune integrală – prin apăsarea ușoară a pedalei de accelerație, reglați volanul pentru a poziționa vehiculul pe carosabil.
"Toate acestea, repet încă o dată, se fac încet, fără grabă, fără mișcări bruște", a subliniat Cojocaru.
Ce este de făcut dacă mașina s-a blocat în afara orașului?
Se poate întâmpla și așa ceva – automobilul dă de gol șoferul într-un moment nepotrivit și acesta din urmă rămâne blocat pe drum, într-o zonă nepopulată.
"Dacă este absolut clar și evident unde puteți merge și este aproape, adică până la cea mai apropiată așezare, de exemplu, un kilometru și jumătate și, în principiu, puteți ajunge acolo în decurs de o jumătate de oră sau o oră, atunci puteți lăsa automobilul, bineînțeles închis, și vă puteți deplasa în direcția așezării, benzinării, spre locul unde trăiesc oamenii", a spus Cojocaru.
Atunci când vă pregătiți să mergeți undeva unde sunt distanțe mari între așezări, un șofer gospodar trebuie să aibă numaidecât în portbagaj o lopată, un sac de nisip, un cablu de tractare, cabluri de pornire, așa-numiții "crocodili", astfel încât să poată porni mașina de la o altă mașină.
Șoferii de camioane și autobuze sunt obligați să utilizeze lanțurile care se pun pe cauciucuri.
"Dacă totuși ați rămas blocat și stați în mașină o bucată de vreme, atunci este indicat să nu lăsați motorul în funcțiune mult timp. Problema constă în faptul că o cantitate mare de gaze de eșapament dăunătoare sunt emise în atmosferă și, dacă stratul de zăpadă este mare – de la 80 de centimetri până la un metru și mai mult – atunci gazele de eșapament încep să se acumuleze sub automobil. Acest lucru poate duce la o otrăvire lentă a organismului uman", a explicat expertul.
Există astfel de cazuri, după cum a spus președintele Uniunii Conducătorilor Auto, când o persoană pur și simplu adoarme pe parcursul unui viscol nocturn și nu se mai trezește. "În acest context, este indicat să nu păstrați mașina în funcțiune", a spus Cojocaru.
Top-5 sfaturi pentru a evita un accident rutier
Președintele Uniunii Conducătorilor Auto din Republica Moldova a dat cinci sfaturi care îi vor ajuta pe proprietarii de automobile să evite accidentele rutiere în condiții de iarnă.
1.Fără apăsări puternice pe pedala de accelerație. Conducere moderată la o viteză medie mică sau maximum medie. Aceasta este prima greșeală cea mai frecventă – viteza mare pe un drum alunecos duce la faptul că șoferul nu va putea controla mai târziu automobilul într-o situație neprevăzută.
2.Pericolul de depășire. În timpul acestei manevre, dacă, dintr-un anumit motiv, ieșind pe banda opusă, roțile din stânga ale automobilului derapează pe marginea drumului înzăpezit (poate fi din pământ sau piatră concasată), șoferul poate pierde controlul. În timpul depășirii, acesta poate ajunge pe banda opusă sau în copacii care cresc pe marginea drumului.
3.Vizibilitatea redusă. Adesea, șoferii pornesc la drum după o ninsoare cu ferestre și oglinzi înghețate, murdare și încearcă să se orienteze pe drum. În acest caz, vizibilitatea este redusă brusc și este posibil ca proprietarul mașinii să nu observe ceva pe drum.
4."Încălțămintea de sezon" a mașinilor nu a fost anulată. Datorită faptului că Republica Moldova este o țară sudică, un număr de șoferi nu se grăbesc să-și schimbe anvelopele de vară cu cele de iarnă, care corespund condițiilor meteorologice. Conducerea cu anvelope de vară, cu anvelope chel nu este nicidecum potrivită în condițiile de conducere de iarnă.
5.În cazul în care conducătorul auto, în calitate de profesionist, nu are experiența sau abilitățile necesare, atunci mai bine să nu conducă în timpul iernii.
"Observăm o scădere semnificativă a numărului de mașini pe drumuri în fiecare iarnă. Mulți încearcă să își lase mașinile acasă, să se deplaseze cu mijloacele de transport public și să iasă din casă mai puțin și susțin în mod absolut această inițiativă", a spus Cojocaru.
În opinia sa, dacă nu există o mare nevoie să ieșiți din casă sau dacă pentru a ajunge, trebuie să mergeți mai multe opriri, atunci, desigur, este mai bine să folosiți transportul public și să lăsați plăcerea de a conduce pentru primăvară.
"Undeva după 10-15 martie, vor exista, desigur, mai mulți șoferi nu numai la Chișinău, ci și în întreaga republică", a conchis Cojocaru.