BRUXELLES, 10 feb – Sputnik. Cele mai recente date ale Organizației Mondiale a Sănătății arată o situație încurajatoare: infecțiile și decesele provocate de COVID-19 în întreaga lume sunt în continuă scădere de câteva săptămâni, pentru prima oară de la debutul pandemiei.
Potrivit datelor culese de OMS, la nivel global, pentru a patra săptămână la rând, numărul de noi cazuri de coronavirus a scăzut.
Astfel, săptămâna trecută au fost raportate pe plan mondial peste 3,1 milioane de noi infecții cauzate de COVID-19, ceea ce înseamnă o scădere cu 17% comparativ cu datele înregistrate săptămâna precedentă. Este cel mai mic număr de infecții raportate OMS din 26 octombrie 2020 și până în prezent.
Potrivit OMS, și numărul deceselor se află în scădere: în ultima săptămână au fost raportate 88.000 de decese, cu 10% mai puțin comparativ cu săptămâna precedentă.
Chiar dacă încă mai există multe țări în care numărul infecțiilor este în creștere, noile cifre sunt considerate de către OMS drept „încurajatoare”.
SUA înregistrează, în prezent, cele mai multe cazuri de COVID: 871.365 de americani au fost, până acum, infectați. Chiar și așa, numărul de noi infecții raportate în această țară a scăzut cu 19% comparativ cu săptămâna trecută, informează OMS.
La nivel continental, cele mai puține cazuri de coronavirus se înregistrează în Africa, unde numărul infecțiilor a scăzut cu 22% față de ultima raportare.
De la debutul pandemiei, la nivel mondial au fost raportate peste 107 milioane de cazuri și peste 2,3 milioane de decese provocate de COVID-19, conform datelor Universității John Hopkins din SUA.