BRUXELLES, 9 feb – Sputnik. Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a explicat că Joe Biden s-a grăbit să îl sune pe Vladimir Putin imediat după ce s-a instalat în funcția de președinte al SUA pentru că se apropie data de expirare a tratatului New Start.
Abia instalat în funcție, președintele ales Joe Biden s-a întreținut la telefon cu mai mulți șefi de stat din țările aliate, din Asia ca și din Europa, dar și cu Vladimir Putin, deși Moscova ”nu este cu siguranță” un aliat, potrivit purtătorului de cuvânt Jen Psaki.
În timpul briefingului de presă ieri, purtătorul de cuvânt a fost întrebat de ce Joe Biden nu l-a sunat și pe președintele chinez Xi Jinping, dar i-a telefonat omologului său rus.
”El a avut această conversație parțial pentru că se apropie data limită a tratatului New Start. În cursul acestei conversații, el a spus foarte clar că el și administrația sa erau preocupate de acțiunile semnalate ale guvernului rus”, a explicat ea.
Prima convorbire telefonică Putin-Biden
Pe 26 ianuarie, în cursul convorbirii telefonice dintre cei doi președinți, Putin și Biden au evocat dosarele internaționale, în special cel al retragerii unilaterale a SUA din tratatul Cer Deschis, problema menținerii Planului de acțiune globală comună (JCPoA) privind programul nuclear iranian, inițiativa rusă asupra organizării unui Summit al membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, ca și reglementarea conflictului din Ucraina.
În plus, cei doi președinți s-au preocupat de colaborarea pentru lupta împotriva pandemiei de Covid 19 și au abordat probleme comerciale și economice.