Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Știrea nopții: o nouă Hotărâre CNSU după scandalul privind intrarea în țară! Text integral

© Photo : Facebook / Poliţia de Frontieră RomânăPoliţia de Frontieră Română
Poliţia de Frontieră Română - Sputnik Moldova-România, 1920, 05.02.2021
Abonare
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat și transmis o doua Hotărâre a zilei, după scandalul provocat de Hotărârea nr. 6 din 4 februarie.

BUCUREȘTI, 5 feb – Sputnik. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, aseară târziu, o nouă hotărâre care completează hotărârea nr. 6 pentru aprobarea listei ţărilor/ zonelor/ teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.

Румыния контрольно пропускной пункт - Sputnik Moldova-România, 1920, 04.02.2021
Societate
Test negativ pentru cine vrea să intre în România

nr. 7 din 4 februarie 2021 (text integral)

Față de Hotărârea nr. 6, prezenta prevede excepţiile de la obligaţia persoanelor care sosesc în România din zonele cu risc epidemiologic ridicat de a prezenta certificatul unui test negativ RT-PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.

Hotărârea vizează și copiii sub 3 ani, dar şi pe cei care au efectuat în urmă cu 10 zile a doua doză de vaccin anti-COVID-19.

De asemenea, se introduce și DATA de la care intră în vigoare condițiile restrictive vizând intrarea în țară.

Iată textul integral al Hotărârii nr. 7

HOTĂRÂRE nr. 7 din 04.02.2021

- privind completarea Hotărârii nr. 6 din 04.02.2021 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă

În vederea stabilirii condiţiilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 2 din Hotărârea nr. 6 din 04.02.2021 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă,

-în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,

-în temeiul prevederilor art. 4 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRARE:

Art.1 - Se completează art. 2 din Hotărârea nr. 6 din 04.02.2021 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă cu 2 noi alineate, care vor avea următorul cuprins:

(4) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele categorii de persoane:

a) copii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani;

b) persoane care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de a 2-a doză şi pentru care au trecut cel puţin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doze până la data contactului direct sau până la data intrării în România.

Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doze se realizează prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara ţării;

c) persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în ţară, fapt dovedit prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la intrarea în ţară;

d) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;

e) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;

f) conducătorii auto prevăzuţi la lit. a) şi lit. b) care se deplasează în interesul desfăşurării profesiei din statul de rezidenţă al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidenţă, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;

g) piloţii de aeronave şi personalul navigant;

h) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora;

i) personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente "certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale", al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

j) personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităţilor competente "certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale", al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

k) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;

l) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi.

5) Măsurile prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) intră în vigoare începând cu data de 12.02.2021, ora 00,00.

Art.2 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

***

Sursa: Guvernul României - Comitetul Național pentru Situații de Urgență

Fluxul de știri
0