Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a cerut abandonarea "tabuurilor geopolitice" în timpul examinării posibilității de înregistrare a vaccinurilor din Rusia și China de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).
Puțin mai devreme despre același lucru – că decizia de a folosi "Sputnik V" nu ar trebui să fie politică, ci științifică, bazată pe publicarea rezultatelor celei de-a treia faze a studiilor clinice în revista Lancet – a declarat președintele Franței, Emmanuel Macron. Disponibilitatea Spaniei de a utiliza preparatul rus (în cazul aprobării de EMA) a fost anunțată de Madrid.
În ceea ce privește Germania, intenția conducerii țării de a coopera activ în această chestiune cu Moscova, după o examinare atentă, a devenit evidentă încă din ianuarie, când Angela Merkel a anunțat public disponibilitatea Berlinului de a ajuta Rusia în procesul de înregistrare a preparatului rusesc în Europa.
Mai mult, germanii au început să pregătească terenul pentru acest pas încă mai devreme. În prezent, cele mai influente mass-media din Europa își bombardează literalmente publicul cu publicații pozitive despre "Sputnik V". Situația este clară: după mai multe luni de campanie agresivă de discreditare a preparatului rusesc, acolo a apărut o nevoie urgentă de a schimba atitudinea publicului, deoarece, aparent, el va juca un rol semnificativ în vaccinarea populației UE.
Cu toate acestea, primele semne ale viitoarei schimbări politice și informaționale, care nu au fost observate de mulți atunci, au apărut acum o lună, Republica Federală Germania jucând rolul principal în acest sens.
În mod oficial, situația pare a fi așa – publicația recentă din revista Lancet a deschis brusc ochii tuturor asupra adevăratei calități a vaccinului "Sputnik V". Dar s-a aflat că, în Germania, pregătirile pentru producția vaccinului sunt deja în plină desfășurare.
Mai pe scurt, germanii și-au confirmat din nou statutul de lider al Europei. În timp ce restul (cu excepția Ungariei, care nu este împiedicată de o rusofobie obstinată – la fel ca polonezii, care nu sunt înclinați să privească spre Bruxelles) așteptau rezultatul, Germania a interceptat și a preluat subiectul politico-important și economico-avantajos.
Situația este exact aceeași ca și în cazul proiectului "Nord Stream – 2", pentru a cărui implementare Berlinul se va lupta până la urmă, indiferent de "crimele Kremlinului": aceasta fiind o problemă prea importantă și promițătoare. Vaccinul rusesc s-a dovedit a fi prea bun pentru a putea fi ignorat – și anume acest lucru a planificat să facă inițial Occidentul.
Chiar și în Europa însăși, lucrurile nu stau extrem de bine.
Lipsa vaccinurilor este o problemă uriașă. Există un deficit acut de doze, iar lupta pentru ele ia o întorsătură scandaloasă.
Un alt obstacol a devenit dezamăgirea serioasă în preparatul european – vaccinul anglo-suedez AstraZeneca oferă rezultate medii de eficiență (puțin peste 60%).
Două vaccinuri americane – de la Pfizer și de la Moderna – sunt excelente în ceea ce privește eficacitatea (aproximativ 95 la sută), dar au și câteva dezavantaje. Trei circumstanțe sunt frecvent menționate: a) preț ridicat, b) cerințe foarte stricte de producție și logistică, care complică fabricarea, depozitarea și transportul, c) durata necunoscută a efectului protector al vaccinului.
Mai există încă un punct despre care mass-media și autoritățile vorbesc extrem de rar, dar la care oamenii se gândesc adesea. Ambele preparate se bazează pe o tehnologie inovatoare, care nu a trecut încă un test complet de siguranță pentru sănătatea umană pe termen lung. Anume din această cauză, fiecare moarte la scurt timp după vaccinare, provoacă o astfel de rezonanță – și sunt multe cazuri, deși, desigur, "după" nu înseamnă "în urma".
În acest context, în mod oficial, "Sputnik V" – cu toate etapele de cercetare finalizate – a început să strălucească. El este un pic mai puțin eficient decât vaccinurile "americanilor" (91,6 la sută), dar în schimb, este mult mai ieftin decât ele, nu necesită un regim de temperatură foarte complex și a fost creat pe o platformă existentă de zeci de ani – prin urmare, există multe cercetări în ceea ce privește siguranța. Din același motiv al fiabilității tehnologiei, durata efectului protector al vaccinului rusesc este definită cu încredere ca fiind ridicată.
Progresul oamenilor de știință ruși este acum onorat cu cele mai măgulitoare cuvinte în Occident, unde crearea vaccinului "Sputnik V" este comparată cu lansarea primului satelit artificial de către Uniunea Sovietică în 1957. Jurnalistul care a tras această paralelă în publicația germană Welt, a remarcat că "de atunci, Rusia nu putea să surprindă cu nimic Occidentul din punct de vedere tehnic".
Acest lucru s-a spus despre o țară care este lider mondial în așa industrii ca energie nucleară, tehnologii hipersonice, război radio-electronic și multe altele. Acest lucru s-a spus despre țara în care a fost creat și domină – fără a restrânge concurența externă, ca și în China – propriul mediu de internet (motor de căutare, servicii poștale, rețele sociale, servicii antivirus, etc.). Acest lucru s-a spus despre o țară, al cărei nivel de digitalizare Occidentul poate doar să viseze și fără rezultat.
În mod automat, apare întrebarea: oare Rusiei îi lipsesc progresele tehnologice care pot surprinde Occidentul sau el însuși ignoră cu succes succele ei, până când viața nu i le arată cu așa o forță, încât devine complet imposibil să le ignore?
O astfel de neglijare și denigrare deliberată poate provoca, desigur, supărare și dezamăgire. Pe de altă parte, există și aspecte pozitive în faptul că Europa și Statele Unite continuă să subestimeze Rusia cu încăpățânare, permițându-ne să le surprindem de fiecare dată.
Și să le învingem atunci când este necesar.