BUCUREȘTI, 5 feb – Sputnik. Redeschiderea școlilor în format clasic, o dată cu prima zi a semestrului al doilea, ridică numeroase semne de întrebare. Pe lângă acestea, mulți români se tem să nu se îmbolnăvească.
Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, spune că nici un cadru legal, niciunde în lume, nu poate asigura securitatea igienico-sanitară 100%. Drept urmare, trebuie să învățăm să trăim cu nenorocitul ăsta de virus, altfel capotăm psihic, fizic, financiar, social etc.
Acesta a recomandat părinților să nu trimită la școală sau la grădiniță copiii ce au simptome de răceală sau gripă, subliniind că nu vor primi absențe.
”Țineți-i acasă. Nu veți primi absențe, trebuie doar să sunați profesorul”, a scris Cristache.
De asemenea, un alt sfat este ca părinții să le cumpere copiilor măști performante și să îi învețe să aibă grijă în mijloacele de transport în comun. Cei mici vor trebui să aibă la ei șervețele cu dezinfectant, sticluțe cu biocid și măști de rezervă.
”Personal, primul drum l-aș face alături de ei, le-aș explica inclusiv poziția din mijloacele.de transport, să evite, pe cât posibil, bara de sprijin și modul în care trebuie să se așeze atunci când este aglomerat. Pot să refuze să urce dacă este foarte foarte foarte aglomerat. Mai bine o absență decât un posibil contact!”, a punctat președintele FNAP-ÎP.
Un lucru important este informarea copiilor cu privire la faptul că noul coronavirus nu este periculos pentru ei, însă trebuie să respecte regulile.
De asemenea, Cristache recomandă încercarea menținerii distanțării fizice și ieșitul afară în pauze, fiindcă este nevoie de o oxigenare cât mai naturală.
Dacă sunt părinți care nu au adeverință care să ateste că există probleme medicale și se tem, Cristache îi îndeamnă să meargă să discute cu conducerile unităților de învățământ.
”Sunt sigur că veți găsi înțelegere. Acolo unde distantarea nu este posibilă, mă refer la situații excepționale, săli mici si fără volum, școala poate decide online, indiferent de rata incidentei”, a spus Cristache.