Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Incendiu la spitalul „Matei Balș” - filmul evenimentelor, declarațiile oficialilor

© Inquam Photos / OCTAV GANEAIncendiu la Spitalul Matei Balș, declarații Arafat
Incendiu la Spitalul Matei Balș, declarații Arafat - Sputnik Moldova-România
Abonare
Autoritățile au început deja să investigheze incendiul produs la Spitalul Matei Balș în această dimineață, în urma căruia mai mulți pacienți au fost evacuați și trimiși la alte spitale, iar 4 și-au pierdut viața

BUCUREȘTI, 29 ian – Sputnik. Dimineață de coșmar pentru angajații și pacienții de la Spitalul Matei Balș, acolo unde s-a produs un incendiu de proporții.

Ardere generalizată la Balș

Colonelul Șchiopu de la ISU spune că, în afară de cele 4 persoane decedate, celelalte persoane – până la 102 - au fost evacuate şi transportate către echipajele de prim ajutor şi ulterior către spitalele desemnate.

Incendiu la Spitalul Matei Balș - Sputnik Moldova-România
Societate
Tragedie la Matei Balș: incendiu - oameni carbonizați. Imagini foto

Un număr de 102 persoane au fost evacuate vineri dimineaţa, în urma incendiului izbucnit la Institutul "Matei Balş" din Capitală.

Primul apel la 112 a fost făcut la ora 5.05, iar primul echipaj de pompieri a ajuns după 8 minute.

Pompierii au constatat că ardea cu flacără deschisă la parterul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 100-120 de metri pătrați și că s-a intervenit atât din interior, cât și din exterior.

Concomitent cu echipele de localizare și lichidare a incendiului s-au construit echipe de căutare-salvare.

Incendiu la spitalul „Matei Balș: Vlad Voiculescu, declarații - vrea rapoarte

Ministrul Sănătății a precizat că, din discuțiile purtate, Spitalul Matei Balș avea avizele necesare și că se fac verificări cu privire la modul în care au fost făcute lucrările.

De asemenea, demnitarul a anunțat că va solicita rapoartele verificărilor făcute la Spitalul din Piatra Neamț, după tragedia de acolo.

”Aștept și eu să văd detaliile. În acest moment nu știu ce au presupus aceste controale. Aștept să văd care a fost procesul pornit atunci, nu era mandatul meu. Aștept să văd ce mai e de implementat. Problemele de atunci nu au fost rezolvate”, a declarat Voiculescu.

Incendiu la spitalul „Matei Balș: ”Procurorii, în acțiune

La Institutul Matei Balș din Capitală au ajuns și procurorii de la Parchetul General.

Aceștia au început deja cercetările. Au deschis deja un dosar penal în rem pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, în cazul incendiului de la Matei Balș, soldat cu 4 morți.

Surse din cadrul anchetei au declarat, potrivit g4media.ro, că o cauză a incendiului ar putea fi un reșou care funcționa în salonul care a ars la Institutul Matei Balș din București.

Stiripesurse.ro notează, însă, că primul scenariu referitor la cauza incendiului este cel al izbucnirii din cauza unei aeroterme, iar o altă variantă vehiculată este că un pacient a fumat în incintă.

Incendiu la spitalul „Matei Balș: Ministrul de interne, anunț

Lucian Bode, ministrul de interne, spune că, din fericire, nu mai sunt persoane în stare critică și că există o anchetă în desfășurare, așteptându-se rezultatele de la Criminalistică și ale procurorilor.

”Eu am fost informat de domnul Arafat care l-a informat și pe premier și am ajuns de urgență la sediul MAI și de atunci sunt în contact cu colegii din zonă”, a declarat Lucian Bode.

Incendiu la spitalul „Matei Balș: Rudele pacienților au ajuns la Balș

La Spitalul Matei Balș din Capitală este haos, după ce rudele pacienților decedați sau mutați au ajuns la unitatea medicală.

Oamenii plâng și vor să discute cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Ei doresc să afle vești despre cei dragi.

Patru pacienți din cei aflați la institutul Matei Balș au ajuns la spitalul Marius Nasta, iar alți patru au ajuns la Victor Babeș.

Managerul spitalului Marius Nasta, Beatrice Mahler, spune că spitalul poate primi 36 de pacienți. Beatrice Mahler nu a oferit detalii despre starea celor patru pacienți ajunși.

De asemenea, spitalele Victor Babeș, Sf. Ioan și Witing și-au manifestat disponibilitatea de a primi pacienți.

Incendiu la spitalul „Matei Balș: Streinu Cercel, despre avizele spitalului

Managerul Institutului Matei Balș spune că avizele sunt în ordine și că ultima linie de oxigen a fost montată în luna decembrie.

Acesta a subliniat că toți pacienții internați COVID au nevoie de oxigen și, evident, aceștia erau cuplați la oxigen.

”Tot ce se internează la Matei Balș reprezintă pacient mediu spre sever sau critic”, a punctat Adrian Streinu Cercel.

Incendiu la spitalul „Matei Balș: Toni Grecu, transferat la alt spital

Actorul Toni Grecu, de la grupul Divertis, se afla în spital în momentul producerii tragediei. Acesta a scăpat cu viață și a fost transferat la Spitalul Sf. Pantelimon. El este în stare stabilă.

Reamintim că Toni Grecu a fost internat cu Covid la Spitalul Matei Balș pe 16 ianuarie, după ce, inițial, încercase să se trateze acasă.

Fiindcă starea sa de sănătate începuse să se înrăutățească, acesta a fost dus la spital și internat.

Incendiul de la Spitalul Piatra Neamț

Reamintim că la 14 noiembrie 2020, în jurul orei 18:30, a izbucnit un incendiu în secția ATI COVID-19 a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Ca efect al incendiului au decedat zece persoane și au fost rănite alte patru, inclusiv doi medici.

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai Direcției de Sănătate Publică au găsit nereguli grave în secțiile de Anestezie Terapie Intensivă.

Fluxul de știri
0