BUCUREŞTI, 25 ian – Sputnik. În următoarele zile se va înregistra o scădere a temperaturilor, procesul de răcire accentuându-se de miercuri. Însă de sâmbătă vremea se va încălzi din nou treptat, potrivit prognozei publicate de prognozemeteo.ro. http://prognozemeteo.ro/2021/01/24/vremea-saptamanala-25-31-ianuarie-2021/
Luni, maximele zilei rămân negative în zonele montane (-2 spre –4 grade, cu –6 pe creste), în timp ce prin Transilvania, Maramureș, nordul Crișanei, zona Subcarpaților nu trecem de 2 –4 grade. Pentru restul țării sunt prognozate temperaturi maxime de 5 – 7, 8 grade. Cele mai ridicate valori le vom avea prin estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei, unde putem ajunge și la 10 – 11 grade. Despre precipitații vorbim la nivelul întregii țări, cantități mai importante urmând să se acumuleze prin Meridionali, Apuseni, Dobrogea, Crișana, Maramureș, nordul Orientalilor (15 – 20, 30 de l/mp).
Marţi maximele încep să scadă, astfel că doar prin estul extrem al Dobrogei putem atinge 6 – 8 grade, prin Oltenia 5 – 6 grade, pentru ca în restul țării să ne oprim la 2 – 4 grade. În zonele montane vorbim doar de maxime negative, de la –2 spre –4 grade, iar pe creste spre –8, –9 grade. Precipitațiile sunt prezente în cea mai mare parte a țării, cu excepția nordului Moldovei, respectiv Maramureș. Cantități de 10 – 15 l/mp sunt posibile mai ales prin Meridionali și sudul extrem al Munteniei, în rest vorbim de un 3 – 5, 7 l/mp.
Miercuri minimele ajung la valori de –3, –5 grade prin Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, în timp ce în restul țării ne oprim la –1 spre –3 grade. În zonele montane minimele coboară spre –8, –10 grade, iar pe creste vorbim chiar de –12, –14 grade. Maximele atinge 2-3 grade în Muntenia, Oltenia, Banat și Crișana, în timp ce în restul țării avem parte de maxime negative, de la –0 spre –2, –3 grade. În zonele montane, temperaturile diurne vor fi de la –3 spre –5 grade, cu –8, –10 grade pe creste. În sudul și estul Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei sunt posibile cantități de precipitații de 15 – 20, 30 de l/mp.
Joi vorbim de minime de la –3 spre –5 grade, iar prin zonele montane –8, –10, cu –14, –15 grade pe creste. Maximele sunt și ele destul de uniforme la nivelul întregii țări, cu valori de la 2 spre 4 grade, iar în zonele montane rămânem cu valori negative, –3 spre –5, –6 grade, respectiv –9, –11 grade pe creste.
Vineri mult mai rece va fi în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, unde mercurul din termometre coboară spre –6, –7 grade. În zonele montane se ating –10, –11 grade, cu –14, –15 pe creste. Maximele zilei nu trec de 1- 3, 4 grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția Banatului, sudul extrem la Olteniei și SV extrem al Munteniei, unde se pot atinge și 7 – 9 grade. Rămânem cu maxime negative în zonele montane, de la –2 spre –4 grade, cu –7, –8 pe creste. Precipitații importante cantitativ avem prin Banat, Crișana, Maramureș, Apuseni (15 – 20, izolat chiar 30 de l/mp).
Sâmbătă vine cu un nou proces de încălzire, care va duce maximele zilei la valori de 8 – 10 grade în cea mai mare parte a țării, prin Dobrogea urmând să avem doar un 2–4 grade, iar prin Transilvania, Maramureș, Crișana nu trecem de 6–7 grade. În zonele montane vorbim de maxime de la –1 spre –3 grade, cu –7, –8 grade pe creste. Precipitațiile continuă să fie prezente prin bună parte din țară, mai importante cantitativ prin Maramureș (10 – 15 l/mp), prin Banat, Oltenia (10 – 20 l/mp).
Duminică prin Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei, sudul Dobrogei vorbim în continuare de maxime de 10–12, 13 grade, în nordul Moldovei pătrunde o masă de aer rece care aduce maxime negative (-0 spre –2 grade), în timp ce în Maramureș, nordul Transilvaniei, al Crișanei și zonele montane vorbim de maxime de 5–7 grade. Precipitațiile sunt prezente mai ales prin Banat, Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei (15 – 20, 30 de l/mp), dar și prin nordul Moldovei (5 – 7 l/mp).