Sorin Roșca Stănescu: „Nu cred că ne va merge bine cu Joe Biden”

© Inquam Photos / Octav GaneaSorin Roșca Stănescu
Sorin Roșca Stănescu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Sorin Roșca Stănescu analizează într-un editorial ceea ce el numește ”efectul Biden la București” și ajunge la concluzia că pentru România nu va fi bine o dată cu venirea noului președinte la Casa Albă.

BRUXELLES, 21 ian - Sputnik. Sorin Roșca Stănescu își începe editorialul publicat pe Corectnews criticându-i pe cei care îi ridică osanale lui Joe Biden.

Избранный президент США Джозеф Байден с супругой Джилл Байден во время инаугурации  - Sputnik Moldova-România
Foto
Momentele de inaugurare ale lui Joe Biden care s-au transformat în meme

El îi ironizează pe cei care se ostenesc în aceste zile să îi convingă pe români la televiziuni ”despre cât de bine ne va merge cu Joe Biden. Care ar fi un fin cunoscător al României. Ei bine, eu nu cred deloc că lucrurile stau așa”, scrie analistul.

El le amintește cititorilor că prezența lui Joe Biden în România a fost de rău augur.

”Eu îl identific cu cea mai mare umilință pe care au suferit-o cetățenii acestei țări în istoria noastră recentă. Românii au votat pentru demiterea lui Băsescu. Biden este cel care ne-a impus contrariul. Iar noi ne-am executat. Alte soluții la fel de aberante, de nedrepte, de antidemocratice i le-au furnizat rând pe rând principalii colaboratori ai noului președinte din Statele Unite. Să ne amintim de faimoasa Victoria Nuland și de partizanatul ei manifest în favoarea lui Traian Băsescu și în ciuda românilor”, comentează SRS despre efectul venirii unei noi administrații la Casa Albă.

Analistul arată că Victoria Nuland va deține o poziție și mai importantă în noua administrație de unde va putea exercita o influență ”și mai nefastă” asupra României. În aceeași ordine de idei, el îl amintește și pe unul dintre cei mai apropiați colaboratori și prieteni de familie ai lui Biden, fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite la București, Mark Gitenstein.

”Omul care ulterior a pus mâna pe unul dintre cele mai importante asseturi ale României. Fondul Proprietatea. Primit sub formă de peșcheș. De la Traian Băsescu. Care la schimb și-a menținut firmanul”, face SRS recurs la istoria destul de recentă.

Motiv pentru care analistul îi sfătuiește pe așa-zișii specialiștii în politica de la Washington să fie ceva mai puțin slugarnici și mult mai circumspecți. Iar diagnosticul pus de SRS nu lasă loc de interpretări: ”Nu cred că ne va merge bine cu Joe Biden”.

SRS amintește apoi de negocierea cu SUA din perioada lui Nicolae Ceaușescu, arătând diferența majoră dintre felul în care SUA discutau atunci cu România și felul în care o fac în prezent.

În 1978, povestește SRS, Nicolae Ceaușescu a efectuat o vizită de stat în America la invitația președintelui Jimmy Carter, iar între multe alte lucruri convenite cu acel prilej între Statele Unite și România, care era apreciată de experții în politică internațională drept a cincea putere diplomatică a lumii, a fost și un acord scris vizând uriașele zăcăminte de gaze naturale aflate pe platforma continentală a Mării Negre.

”În esență,  Statele Unite au decis, după o lungă și dificilă negociere cu Nicolae Ceaușescu, să-și asume integral toate cheltuielile privind explorarea și exploatarea zăcămintelor, urmând ca România să primească 50% din cantitatea extrasă. Sau din profit. Pentru că urma să fie înființată la momentul potrivit o societatea mixtă. Astăzi partenerul nostru strategic nu dă deloc semne că și-ar mai aminti înțelegerea asumată față de București. Dar culmea e că nici noi nu vrem să ne mai amintim. De aceea spuneam că, până la urmă, ne împingem singur la vale de pe scări”, arată SRS cât de păguboase sunt negocierile cu SUA din prezent.
Vladimir Putin și Joe Biden - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Ambasadorul Rusiei în SUA, despre perspectiva unei întrevederi Putin-Biden

Și despre prestația lui Joe Biden cu ocazia ceremoniei de învestitură, SS are o părere defavorabilă. El arată că într-un Washington aflat în stare de asediu, în fața Capitoliului, oamenii au fost înlocuiți cu steaguri și că a fost cel mai slab discurs rostit vreodată la investire de către un președinte american.

El a sesizat și situația incredibilă în care, după ce a câștigat niște alegeri, despre care a afirmat inițial că sunt fraudate, cum de altfel a afirmat și Donald Trump, după ce America a fost ruptă practic în două, pentru că jumătate dintre state l-au preferat pe Biden, iar cealaltă jumătate pe Trump, iată că președinția și ambele Camere ale Parlamentului au încăput pe mâna unui singur partid, Partidul Democrat. Așadar, observă SRS, republicanii nu mai au aproape nicio pârghie pentru a menține cumva echilibrul democratic în Statele Unite.

Dar SRS amintește cu tristețe că România nu a făcut mare scofală nici sub administrația Trump, deși ar fi putut pentru că Trump a încurajat ca nimeni altul existența statelor națiune.

”Este singurul președinte american care s-a luat în piept cu marile corporații, promovând supremația statului și care s-a luptat din greu cu eminența cenușie a acestora, cu George Soros, promotorul în întreaga lume al neomarxismului și globalismului. Furat sau nu în plan electoral, Trump a fost totuși învins”, își continuă el editorialul.

În final, SRS ironizează relația SUA cu România întrebându-se dacă nu care cumva e posibil ca, într-o bună zi, America să se reconcilieze și cu partenerul ei strategic care este România.

”Să nu mai fim pentru Washington un os de ros. Și cu atât mai puțin pentru clanul Biden”, este dorința exprimată a analistului, care lasă însă în urmă tristețea și realismul unei priviri lucide asupra relațiilor cu ”partenerul strategic”.

Fluxul de știri
0