Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Ministrul Sănătății, anunț NOU despre vaccinare

© Photo : Facebook / Vlad VoiculescuVlad Voiculescu
Vlad Voiculescu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Ministerul Sănătăţii a anunțat o nouă decizie în privința extinderii campaniei naționale de vaccinare antigripală

BUCUREȘTI, 14 ian – Sputnik. O veste bună de la Ministerul Sănătății în privința vaccinării antigripale anuale.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, a aprobat extinderea campaniei de vaccinare antigripală anuală pentru toate grupele populaţionale, ”fără a mai exista o prioritizare la vaccinare impusă de grupele de risc”, anunță Mediafax, citând ministerul de resort.

”Este necesar ca vaccinarea antigripală să continue şi în această perioadă de pandemie, prevenirea îmbolnăvirilor de orice fel este esenţială”, transmite Voiculescu, subliniind că ”Riscurile de co-infecţie COVID cu gripă duc la forme grave de boală, fapt demonstrat ştiinţific”.

Vlad Voiculescu spune clar: ”Extindem vaccinarea antigripală gratuită pentru toate categoriile de populaţie”.

În cadrul acestei campanii de vaccinare antigripală gratuită anuală susținută de Ministerul Sănătăţii sunt vizate prioritar pentru imunizare persoanele de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide.

Fluxul de știri
0