BUCUREȘTI, 6 ian – Sputnik. Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a vorbit despre un subiect sensibil pentru cadrele didactice și anume salarizarea.
Demnitarul a subliniat că în costul standard per elev care are o componentă destinată salariilor, această componentă în ultimii 4 ani, din 2016 până în 2020, s-a dublat, de la 3.024 de lei componenta destinată salariilor în 2016 la 6.111 lei componenta destinată salariilor în 2020.
Concomitent, componenta destinată tuturor cheltuielilor de funcționare a școlilor, pornind de la energia electrică, alimentarea cu apă curentă acolo unde există, cheltuielile cu încălzirea pe timp de iarnă, cu substanțele de igienă, de protecție anti-covid, de pregătire profesională – în 2016 erau de 321 de lei per elev, acum sunt de 387 de lei per elev.
”Urgența este o creștere semnificativă a costului standard per elev pentru ca școlile să poată funcționa. Fără să neglijăm componenta de creșteri salariale”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, potrivit edupedu.ro.
Ministrul Educației recunoaște că profesorii din România au făcut eforturi colosale mai ales în această perioadă când au trecut la școala online, mulți fiind nevoiți să se descurce fără echipamente, fără o instruire specifică.
În opinia sa, există merite deosebite care trebuie recunoscute și trebuie să existe și motivație, adică un regim motivant de salarizare.
”Deci există merite deosebite care trebuie recunoscute și trebuie să existe și motivație”, a spus Cîmpeanu.
Există posibilitatea, o să discutăm cu miniștrii de resort și cu primul ministru, să introducem poate o componentă salarială de motivare în funcție de performanță prin PNRR. Spre exemplu, există multiple variante, le analizăm cu toată atenția, știind că profesorii din România au făcut față cât se poate de bine în condițiile în care sisteme de educație recunoscute ca fiind mai avansate decât România au avut dificultăți în a convinge cadrele didactice să se implice în predarea online fără echipamente, fără o instruire specifică, în România cadrele didactice au făcut eforturi, fiecare cum s-a priceput mai bine, pentru ca procesul de învățământ să continue.