BUCUREȘTI, 4 IAN – Sputnik. În această dimineață s-a înregistrat o demisie mai puțin obișnuită: este vorba prefectul numit de guvernul Orban în judeţul Buzău, Leonard Dimian.
Atribuţiile sale vor fi preluate temporar de cei doi subprefecţi susţinuţi de PNL, Vasile Alecu şi Adina Moiseanu.
În mesajul său, Dimian spune că a decis să își anunţe oficial demisia – ”o demisie de onoare” - după ce, atenție: ”Guvernul care m-a susţinut şi care a susţinut toate proiectele judeţului pe perioada în care eu am fost la conducerea Prefecturii a fost schimbat”.
”Plec cu sentimentul datoriei împlinite! A fost o onoare pentru mine să îmi servesc ţara şi pe buzoienii mei dragi!”, a scris pe Facebook Leonard Dimian.
Dimian a fost instalat prefect la finalul lui 2019 de ministrul Marcel Vela – după ce a fost susținut politic de ALDE. Reamintim că gruparea lui Tăriceanu a sprijinit PNL pentru a demite guvernul PSD – Dăncilă. Ulterior, Dimian a fost susținut și de PMP.
În cursul anului, Dimian a fost unul dintre prefecții care s-au îmbolnăvit de COVID, făcând o formă ușoară.