BUCUREȘTI, 21 dec – Sputnik. Așa cum am anunțat, avocatul Dan Chitic, cunoscutul apărător al suveranității românilor, a anunțat o manifestare în Piața Universității.
”Luni, pe 21.12.2020, ne luăm Rația de Libertate!”, anunță Dan Chitic, care explică: ”Vom aprinde o lumânare, vom vărsa o lacrimă și vom striga împreună cu cei căzuți pentru noi: LIBERTATE”.
Evenimentul va avea loc în ”Piața Universității - Km 0 al democrației”, la orele prânzului, și va avea în centru deviza Libertății!
Manifestarea era dedicată și tragerii la răspundere a celor care profită de pe urma comemorării Revoluției – în primul rând președintele Iohannis. Un eveniment care îi punea într-o lumină deloc favorabilă pe profitorii amintirii Revoluției.
Ei bine, președinția a ținut secretă, până în ultima clipă, ora la care Iohannis va depune coroanele.
Astfel, deși se anticipa că Iohannis va depune coroanele la ora prânzului, acum puțin timp președinția a anunțat că evenimentul va avea loc la ora 10.30! S-a temut președintele că va fi tras la răspundere de popor? Așa se pare.