BUCUREȘTI, 16 dec – Sputnik. Până la ședința BPN al PNL din această seară au părut tot felul de zvonuri privind formulele de premier ale liberalilor – majoritatea preluate de bune de către USR, ai cărei lideri au și dat replici.
După ședința conducerii liberale, Orban a ieșit cu o declarație fermă, a anunțat variantele PNL și a dat de pământ cu cei de la USR.
”Comunic astăzi, public, pentru că sunt nevoit, pentru că înțelegerea pe care am avut-o de a nu comunica, decât în comun și numai pe baza unor înțelegeri prestabilite, nu a fost respectată”, a spus Orban.
El le-a transmis direct celor de la USR: ”Reiterez solicitarea către partenerii noștri să ne respectăm reciproc, să dialogăm în cadrul negocierilor”.
Mai mult, Orban a vorbit de posibilitatea unui ”război mediatic”, evident – cu USR!
”Să evităm declanșarea unui război mediatic prin declarații publice în care să susținem puncte de vedere partizane care pot să determine reducerea șanselor de înțelegere”, a declarat Ludovic Orban.
Așa cum am anunțat, PNL a votat în unanimitate o variantă cu Orban premier și Cîțu președinte al Senatului – și o formulă de rezervă: Cîțu, premier și Orban președinte ale Camerei Deputaților.
Ei bine, USR vine cu altă variantă, care nu ”pică” pe niciuna dintre cele două ale liberalilor: Cîțu - premier și șefia Camerei Deputaților la USR PLUS; a doua - Cioloș premier, iar președinția Camerei Deputaților și a Senatului la PNL.
Mâine va urma o nouă rundă de negocieri.