BUCUREȘTI, 14 dec - Sputnik. Obligat de rezultatul alegerilor să invite PSD primul la consultările de astăzi de la Cotroceni, Klaus Iohannis a dat deja primul semnal că nu se va înțelege cu social-democrații.
Transmisia întâlnirii dintre Iohannis și PSD, realizată de Administrația Prezidențială, s-a întrerupt brusc în momentul în care începuse Marcel Ciolacu să vorbească, după ce a dat însă fraza de deschidere a președintelui țării.
”Bine ați venit! Tema discuției de astăzi este evidentă. Doresc să știu opinia dumneavoastră despre formarea unei majorități, o variantă, despre formarea unui Guvern și alte probleme, dacă doriți să mi le prezentați”, a spus Iohannis la întâlnire, porțiune redată live de Administrația Prezidențială.
Președintele PSD Marcel Ciolacu a început și el să vorbească, dar a apucat să spună doar ”domnule președinte”, după care filmarea s-a întrerupt.
Chiar înainte de întâlnire, Ciolacu anunțase că PSD vrea neapărat premier și că PSD nu va renunța la ideea ca Alexandru Rafila să fie premier.
"Domnul președinte trebuie să înțeleagă astăzi că a pierdut aceste alegeri și să accepte nominalizarea PSD în persoana domnului Rafila. O să facem alte declarații după ce venim de la Cotroceni. O să îi înmânăm programul de guvernare, aici va găsi calea să îl desemneze pe domnul Rafila premier", a declarat Ciolacu înainte de a merge la întâlnirea cu Iohannis.
Răspunsul lui Iohannis a venit prompt și rapid: Ciolacu a fost scos din cadru când a început să vorbească în cadrul întâlnirii, semn că Iohannis refuză categoric negocierea cu PSD.