Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Brazi de Crăciun: cât costă și de unde pot fi cumpărați

© Sputnik / Евгений Биятов / Accesați arhiva multimediaЕлочные базары, архивное фото
Елочные базары, архивное фото  - Sputnik Moldova-România
Abonare
Pentru sărbătorile de iarnă din acest an, Romsilva anunță că va oferi spre vânzare 42.624 de pomi de Crăciun, majoritatea fiind recoltați din culturi specializate în pepinierele silvice.

BUCUREȘTI, 11 dec – Sputnik. Apropierea Crăciunului ridică o problemă românilor, legată de brad: de unde îl cumpără și cât vor plăti pentru copacul ”cu cetina tot verde”?

Храм Рождества Христова в Вифлееме - Sputnik Moldova-România
Liturghia de Crăciun din Betleem, transmisă online - detalii

Romsilva anunță că a scos spre vânzare în 2020 42.624 de pomi de Crăciun, din care 28.799 sunt din specia brad şi 13.825 sunt molizi sau alte specii de răşinoase.

În acest an, cei mai mulţi pomi de Crăciun provin din culturile specializate din pepinierele silvice proprii - 32.850 de bucăţi, în timp ce doar aproape 20%, adică 9.774 de bucăţi, provin din lucrări silvice de îngrijire a pădurilor, prin care se extrag arborii tineri din regenerările naturale cu o densitate excesivă.

Pentru un brad cu o înălțime de până la 1,3 metri, prețurile de vânzare încep de la 15 lei și ajung la 35 lei, cu TVA inclusă, pentru exemplarele cu înălţimea între 2 şi 3 metri. Solicitările pentru exemplare de peste 3 metri înălţime sunt considerate comenzi speciale.

Londra - Sputnik Moldova-România
Societate
Avertizări meteo UK: ninsori şi îngheţ –cum va fi de Crăciun

Pomii de Crăciun sunt vânduţi la sediile ocoalelor silvice, iar persoanele fizice au prioritate la achiziţionarea acestora, informează dcbusiness.ro.

În cazul în care unităţile din subordinea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva vând Pomii de Crăciun în pieţe sau alte locuri amenajate, costurile de transport, manipulare şi depozitare vor fi incluse, suplimentar, în preţul final de vânzare.

De asemenea, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva susţine şi promovează achiziţionarea Pomilor de Crăciun autohtoni şi încurajează cumpărarea pomilor cu rădăcină protejată sau plantaţi în ghivece, care vor putea fi replantaţi după sărbătorile de iarnă.

Și în 2020, angajații Romsilva păstrează ”tradiția”, ei participând, ca în fiecare an, alături de Poliţia Română, Jandarmeria Română şi Garda Forestieră la acţiuni de control în fondul forestier, pe drumurile publice şi în locurile de vânzare pentru a preveni tăierile ilegale şi a sancţiona comerţul ilegal cu Pomi de Crăciun.

Fluxul de știri
0