Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Mircea Badea, opinie diferită, dar argumentată, despre AUR

Abonare
Cunoscutul realizator TV nu a luat loc în corul celor care înfierează AUR și a analizat, obiectiv, care este realitatea cu acest partid în comparație cu altele

BUCUREȘTI, 8 dec – Sputnik. Așa cum ne-am obișnuit, în momentele în care presa și opinia publică preia mimetic, gregar, anumite idei, Mircea Badea lansează un îndemn la judecata cu propriul cap, dintr-o perspectivă obiectivă și lipsită de prejudecăți!

Așa s-a întâmplat și în cazul AUR, atacat de ”presa Sistemului” și nu numai cu etichete de ”extremism”, scoțându-se în evidență personaje din prim planul noii grupări parlamentare.

De exemplu, cazul avocatei Șoșoacă, rostogolit de mass media și diverși analiști ”revoltați” de comportamentul anti-măsuri din pandemie și de declarațiile avocatei.  Mircea Badea le aruncă acestora în față exemple din propria lor ogradă:

”După ce am văzut-o pe Chichirău, mai dau ochii peste cap la Șoșoacă?! După ce am văzut-o pe Clotilde, mai dau ochii peste cap la Șoșoacă?”, a spus Mircea Badea în emisiunea ”În gura presei”.

Mircea Badea observă și că ”presa Sistemului” atacă, la unison, ca la ordin partidul AUR – așa că (le) atrage atenția ironic:

”E ordin de zi pe unitate să dea în AUR – prea târziu… au intrat! Și cu scor mare!”, le transmite Mircea Badea.

Pe de altă parte, Mircea Badea le cere să mai verifice odată propriul status celor care se declară ”de dreapta”, dar nu respectă principalele valori ale ”dreptei”.

Ori, în cazul AUR, Mircea Badea spune fără echivoc: ”Sunt clar de dreapta!”

”Țin cu Biserica, sunt naționaliști, sunt pentru familia tradițională – valori de dreapta, clare!”, demonstrează și spune ferm Mircea Badea, subliniind, ”E singurul de dreapta!”

Și în privința ”extremismului” formațiunii Mircea Badea nu e gata să dea cu pietre, ca alții: ”Nu știu dacă sunt extremiști… mai vedem!”, spune vedeta Antena 3, punctând încă o dată că, deocamdată, e singurul partid parlamentar care are valori clare ”de dreapta”.

Fluxul de știri
0