Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Și Kelemen Hunor denunță “deciziile stupide” ale Guvernului!

© Photo : Facebook / Kelemen HunorKelemen Hunor
Kelemen Hunor - Sputnik Moldova-România
Abonare
Liderul UDMR a vorbit pe șleau de starea de enervare a alegătorilor de etnie maghiară din cauza măsurilor greșite adoptate de guvernul PNL împotriva epidemiei – și cheamă la vot pentru a le sancționa deciziile stupide

BUCUREȘTI, 4 dec – Sputnik. Greu de înțeles cu cine va face PNL majoritate după alegerile din 6 decembrie! Pe lângă criticile dure venite din zona socialistă și progresistă, iată că și UDMR, colegi cu PNL în grupul popular european, face praf guvernarea Orban!

Într-un interviu acordat cotidianul Krónika, Hunor Kelemen a declarat că „s-a sesizat starea de enervare a alegătorilor privind măsurile greşite pe care guvernul le-a adoptat în lupta împotriva epidemiei”.

Hungarian Prime Minister Viktor Orban speaks during his joint press conference with Russian President Vladimir Putin in the Parliament building in Budapest, Hungary, Tuesday, Feb. 17, 2015. Putin is staying on a one-day working visit in the Hungarian capital. - Sputnik Moldova-România
Politică
Orban Viktor, mesaj special cu ocazia alegerilor din România

”Deciziile stupide ale acestui Guvern nu pot fi sancţionate însă cu rămânerea acasă”, a transmis Hunor Kelemen electoratului său.

Printre greșeli, Hunor Kelemen a subliniat închiderea şcolilor în toată ţara. ”UDMR nu a participat la aceste decizii, aşadar, dacă trebuie, să votăm cu mânie, dar să mergem la vot” – transmite Hirado.hu.

Pe de altă parte, Hunor Kelemen nu pare încântat să participe la Guvernare – ”nu au niciun temei speculaţiile potrivit cărora UDMR – în cazul participării sale la următoarea coaliţie de guvernământ – ar primi aceleaşi ministere ca cele pe care le-a condus în trecut, adică Sănătatea, Protecţia mediului şi Cultura”.

”Dacă ar trebui să negociem azi, nu am cere în primă fază niciunul din aceste portofolii”, spune Hunor Kelemen. ”Dacă aş spune că nu ne-am gândit la guvernare, nu m-ar crede nimeni, dacă aş spune că ştim exact ce am putea să obţinem, ar suna destul de arogant. Nu ştim, dar avem idei cu privire la domeniile pe care le-am putea conduce corespunzător, cu competenţă şi în mod eficient în următorii patru ani, ca membri ai unei coaliţii”.

Ei bine, diferențele față de gândirea liderilor liberali pare evidentă – Hunor nu e de acord cu reducerea salariilor, dar consideră acceptabilă îngheţarea salariilor bugetare pe anii 2021-2022.

”UDMR ar păstra şi ar curăţa sistemul de impozitare unică, ar controla cu severitate colectarea impozitelor, mai ales a TVA-ului, pentru că România are creanţe uriaşe în acest domeniu”, spune Hunor, ”iar în cadrul reformei administraţiei publice este necesară digitizarea şi raţionalizarea, dar nu este nevoie de concedieri masive”.

Atenție la o altă idee a lui Hunor Kelemen. Liderul UDMR consideră ”probabilă o modificare a Constituției în ciclul parlamentar următor”.

”UDMR ar dori să se adopte o Constituţie cu totul nouă, deoarece experienţa de până acum arată că modificarea constituţiei propusă de Uniune nu a trecut proba constituţionalităţii”.

În privința participării la vot, Hunor Kelemen subliniază importanța participării masive a maghiarilor la vot.

”Nu putem lăsa ca viaţa noastră să fie dominată de teamă, nu putem sacrifica libertatea pe altarul fricii”, spune Hunor Kelemen. ”Eu consider o metodă raţională de a ne utiliza mânia pentru a asigura o reprezentare puternică în legislativul de la Bucureşti, ca acesta să adopte mai puţine decizii stupide în perioada următoare. Îi încurajăm pe maghiari să nu se teme, să arătăm că suntem puternici, să nu ne afişăm slăbiciunea” – a declarat Hunor Kelemen, transmite Hirado.hu

Fluxul de știri
0