BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Demonstrațiile de la Paris împotriva articolului 24 al proiectului de lege “cu privire la securitatea globală” au degenerate în dezordini de stradă, transmite RIA Novosti.
Acțiunea a început în jurul orei 14:00, în Piața Republicii.
Peste o oră și jumătate, protestatarilor pașnici s-a alăturat un grup numeros de persoane în ținute negre. Inițial aceștia adresau insulte forțelor de ordine, apoi au început să atace polițiștii cu sticle și focuri de artificii.
Huliganii au incendiat un automobile, câteva urne de gunoi, camionete și o bicicletă. La fața locului au sosit autospecialele de pompieri.
Bulevardul Beaumarchais este inundate de gaze lacrimogene, utilizate de poliția care a încercat să disperseze persoanele agresive. Ascunzându-se de gaze, mulțimea s-a îndreptat în partea opusă, creându-se o busculadă.
Cientos de personas se enfrentan a la policía en el centro de París por la ley de seguridad global y por el ataque de gendarmes a un hombre negro la semana pasada pic.twitter.com/YzOZsefEIj
— 6w (@6w_es) November 28, 2020
Marți, Adunarea Națională a Franței a adoptat în prima lectură proiectul de lege cu privire la securitatea globală. Potrivit articolului 24 al documentului, răspândirea “imaginii unei persoane sau a unui element de identificare” a unui polițist sau jandar “în scopul afectării integrității fizice și psihice a acestuia” este pasibilă cu un an închisoare sau o amendă de 45 mii de euro.
La fachada de la sede del banco de Francia está en llamas en la Place de la Bastille. Continúan las protestas por la ley de seguridad global y por el ataque de policías a un productor negro.
— 6w (@6w_es) November 28, 2020
Hilo con las últimas novedades ⬇️
pic.twitter.com/FREcNfVxWV
Sindicatele jurnaliștilor se pronunță împotriva acestei prevederi. Aceștia au temeri că odată intrată în vigoare, angajații instituții media și cetățenii nu vor putea filma sau fotografia acțiunile poliției la manifestații sau acțiuni de protest.
Autoritățile au asigurat că proiectul de lege nu va interzice jurnaliștilor să filmeze acțiunile poliției.