Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Vaccinul AstraZeneca - erori în timpul studiilor preliminare

© Sputnik / AFK Sistema / Accesați arhiva multimediaDoses de vaccin
Doses de vaccin  - Sputnik Moldova-România
Abonare
AstraZeneca și Universitatea din Oxford au recunoscut erori de fabricație a vaccinului împotriva Covid, fiind ridicate îndoieli serioase cu privire la rezultatele preliminare şi eficacitatea vaccinului.

BUCUREŞTI, 26 nov – Sputnik. După dezvăluirea rezultatelor preliminare, grupul farmaceutic AstraZeneca și Universitatea din Oxford au recunoscut o eroare majoră în ceea ce priveşte doza de vaccin primită de unii participanți la studiu, relatează Associated Press. Considerat drept „foarte eficient”, în ciuda unui procent anunţat de 70%, vaccinul este acum pus la îndoială de experți.

Medicina - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Un nou contract pentru vaccin anti-Covid – al șaselea!

La început, unii specialiști s-au referit la nereguli în datele studiului, lipsind „informații cruciale”. De asemenea, s-a afirmat că produsul prezintă rezultate mai bune în doze mici (90%) decât în două doze complete (62%), fără ca laboratorul să explice aceste rezultate.

Această eficacitate de 70% anunțată pe 23 noiembrie se bazează, așadar, pe aceste două procente, fiind ştiut că 2.800 de participanți au primit o doză mică și 8.900 două doze complete, potrivit Sputnik France.

Totuşi, studiul reuneşte rezultatele atât din Marea Britanie, cât și din Brazilia, pe baza unor studii concepute diferit.

Unele flacoane utilizate în studiu nu au avut concentrația corectă de vaccin, astfel, unii voluntari au primit jumătate de doză, a recunoscut Universitatea Oxford într-o declarație publicată miercuri, 25 noiembrie. În declaraţie se spune că această problemă a fost corectată, însă această eroare ar putea constitui un minus pentru vaccinul britanic.

S-au ridicat îndoieli cu privire la vaccin

„Comunicatul de presă a ridicat şi mai multe întrebări decât să dea răspuns”, a comentat pentru New York Times John Moore, profesor de microbiologie și imunologie la Weill Cornell Medical College. „Cred că au erodat într-adevăr încrederea în întregul lor program de dezvoltare [a vaccinului]”, a declarat George Proges, analist la banca de investiții SVB Leerink.

Fluxul de știri
0