BUCUREȘTI, 25 nov – Sputnik. Românii care doresc să participe la pelerinajul de Sfântul Andrei, dar nu sunt din Constanța nu o pot face.
Aceasta este decizia magistraților constănțeni care au respins pe toate liniile cererea formulată de Înalt Prea Sfinția sa Teodosie pentru pelerinajul de Sfântul Andrei.
În termen de cinci zile se poate depune contestație. Cel mai probabil, notează antena3.ro, aceasta va fi depusă chiar în cursul acestei zile, având în vedere că, până la ziua Sfântului Andrei, a mai rămas foarte puțin timp. Sărbătoarea Sfântului Andrei este celebrată în data de 30 noiembrie.
Ieri, 24 noiembrie 2020, zeci de oameni au participat la un protest spontan în fața Judecătoriei Constanța, ei solicitând permiterea pelerinajului la Peștera Sfântului Andrei.
Facem precizarea că municipiul Constanța este în carantină. Polițiștii din cadrul Secției 3 Constanța spun că oamenii nu aveau un motiv întemeiat să iasă din case. Practic, protestatarii nu respectau măsurile instituite prin carantinarea municipiului Constanța.
De asemenea, au fost aplicate 24 de amenzi, în valoare totală de 17.300 de lei, pentru nerespectarea restricțiilor de circulație impuse de actualul context epidemiologic, dar și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
Menționăm că ÎPS Teodosie a solicitat instanței suspendarea hotărârii Comitetului județean pentru Situații de Urgență. Mai exact, acesta a cerut permiterea realizării pelerinajului tradițional la Peșterea Sfântului Andrei, în data de 30 noiembrie 2020. Pe această cale, a cerut enoriașilor să îi sprijine demersul.