Dacă Biden va intra în Casa Albă (și judecând după evoluția evenimentelor, acest lucru devine din ce în ce mai evident), această dorință are toate motivele să se împlinească. Este simbolică candidatura probabilului secretar de stat al SUA în persoana lui Anthony Blinken, care este un produs rafinat al „mlaștinii de la Washington” și „apărător al alianțelor globale”, scrie Irina Alksnis într-un editorial pentru RIA Novosti.
Faptul că Europa Occidentală ar fi fericită să-l vadă pe Joe Biden în rolul de președinte al SUA a devenit clar imediat - atunci când liderii săi s-au grăbit să-l felicite pentru victoria în alegeri, iar Germania a recunoscut că nu avea chef să „colaboreze cu Trump încă patru ani”.
Este mult mai puțin clar de ce, pentru Europa, globaliștii sunt de preferat în fruntea SUA - aceiași globaliști care sunt obsedați de ideea menținerii status quo-ului sub forma unei lumi unipolare, cu rolul necondiționat de lider al Washingtonului. La urma urmei, procesele de suveranizare și eliberare de dependența semi-vasală de stăpânul transatlantic, câștigând constant forță în Lumea Veche, par să contrazică aceste aspirații.
S-ar putea presupune că și în Europa au învins forțele pro-americane, gata să-și sacrifice statele naționale în favoarea SUA. Cu toate acestea, faptele indică contrariul. De exemplu, Guvernul german și-a reafirmat încă o dată poziția cu privire la inadmisibilitatea sancțiunilor extrateritoriale care sunt elaborate în Statele Unite împotriva ”Nord Stream-2”.
Astfel, Europa continuă să-și promoveze linia de protejare a intereselor sale și de consolidare a propriului rol geopolitic, dar, în același timp, susține cu înflăcărare revenirea la putere la Washington a forțelor pentru care asta - în teorie - ar trebui să fie categoric inacceptabil.
Soluția la această ciudată contradicție ar trebui căutată în evenimentele de acum patru ani.
Venind la Casa Albă, Donald Trump a renunțat la multe acorduri internaționale pregătite și chiar semnate cu participarea Statelor Unite. Aceeași soartă a avut-o și faimosul parteneriat transatlantic pentru comerț și investiții, care atunci avea deja o reputație dea-dreptul sinistră. Alarmiștii au avertizat că, cu ajutorul lui, America pur și simplu va scoate toate resurse din Europa în favoarea sa.
Cu toate acestea, Trump, care în anii președinției sale a profitat cu orice ocazie pentru a trage foloase economice pentru țara sa, nu a ezitat să abandoneze „găina” care, se pare, ar fi trebuit să facă ouă de aur pentru America timp de mulți ani. Mai mult ca atât, el a afirmat în repetate rânduri că toate aceste acorduri sunt de fapt profund dezavantajoase pentru Statele Unite. Există suspiciunea că îl putem crede pe înflăcăratul patriot american cu o vastă experiență în afaceri.
Principala greșeală ar fi să presupunem că globaliștii (inclusiv cei americani) ar avea interese orientate la nivel național. Pentru ei, Statele Unite pot fi extrem de importante ca centru de bază de emisii și cea mai puternică armată de pe glob. Dar o țară imensă, cu aproape 330 de milioane de locuitor,i este mai degrabă o povară, de care ar fi mai ușor să scapi, decât să investi în ea și de a-i rezolva problemele.
În schimb adevăratele interese și sentimente ale globaliștilor ca cetățeni ai lumii pot fi asociate cu locuri complet diferite. În cazul aceluiași Anthony Blinken, o parte semnificativă a copilăriei a petrecut-o la Paris, iar formarea personalității sale a fost puternic influențată de tatăl său vitreg european. Așadar, îndoielile cu privire la măsura în care va fi ghidat exclusiv de interesele naționale ale SUA în calitate de secretar de stat sunt destul de firești.
Într-un astfel de peisaj, poziția Europei capătă sens. În ultimele decenii, a învățat să-și atingă scopurile prin interacțiunea cu statul profund american detașat de rădăcinile sale - îndeplinind în același timp toată curtoazia formală față de „liderul lumii libere” și singura superputere. Să luăm doar acordul nuclear iranian, care este adesea numit unul dintre triumfurile președinției Obama, dar în care UE era mult mai interesată decât Statele Unite.
Mai mult, UE are încă nevoie de SUA în multe privințe. În special, încercările europene de a-și crea propria armată - nu imitația care există astăzi, ci o adevărată forță militară - arată neserios. Nu există nicio alternativă la americani în acest sens și nu se prevede în viitorul previzibil. Însă Trump a fost hotărât să facă Lumea Veche să plătească pentru „umbrela” militară la cea mai mare rată, iar Bruxelles sau Berlin au șansa de a se înțelege cu „mlaștina de la Washington” într-un mod amiabil.
Da, și de o contrabalanță pentru Rusia - geopolitică, economică și aceeași armată - UE mai are încă nevoie. Altfel pentru Moscova apar condiții prea favorabile pe direcția occidentală, ceea ce nu poate plăcea capitalelor vest-europene.
Drept urmare, apare o situație paradoxală: în timp ce în ochii majorității, Europa pare un consumabil pentru Statele Unite, de fapt este timpul să ne fie milă de americani, care au șanse crescânde de a ajunge victimă a vicleniei europene și a trădării din partea propriilor elite.
Opinia autorilor ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
