BUCUREȘTI, 24 nov - Sputnik. Gabriela Firea acuză Guvernul Orban că se ascunde în spatele unor vinovați imaginari ca să fugă de răspundere și arată că refuzul Guvernului de a-şi recunoaște propriile greșeli reprezintă o bătaie de joc la adresa populației.
"Rușii, chinezii, conspiraționiștii, negaționiștii sunt de vină pentru tot și nu incompetența lui Orban! Dacă îi întrebi pe peneliștii de la guvernare de ce nu testează extins, pentru a preîntâmpina răspândirea comunitară, îți închid gura că “ești cu rușii”!”, a scris Firea pe pagina ei de Facebook.
La fel, continuă ea, dacă oamenii cer socoteală pentru împrumuturile pe bandă rulantă, împovărătoare, ei scot cealaltă replică : “sunteți cu chinezii”!”, iar dacă cineva pomenește despre afacerile cu materiale sanitare din starea de urgență, primește automat eticheta de “conspiraționist”.
Acuzațiile la adresa fentelor Guvernului continuă și pe tema piețelor închise: dacă întrebi vreun om de-al lui Orban cu ce sunt mai periculoase piețele decât magazinele, ți se lipește eticheta de “negaționist al virusului”, “un om de nimic”, mai arată Firea.
Ea spune că acest comportament al guvernului reprezintă definiția bătăii de joc la adresa populației și numește Executivul PNL ca fiind un ”guvern anti-național”.
”Degeaba dau ei vina pe ruși, chinezi, conspiraționiști, negaționiști, gaura din stratul de ozon etc, vina este doar la ei, pentru că au toate pârghiile, toate bugetele, toate instituțiile. Toată puterea!”, mai scrie Firea pe contul ei de socializare, arătând totodată că fuga de răspundere este foarte rușinoasă pentru ei și periculoasă pentru toți românii.