BUCUREȘTI, 22 nov - Sputnik. Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că gospodăria ţărănească poate deveni membru cooperator asociat în cooperative agricole, iar dacă face acest lucru va fi scutită de impozitul pe tern și pe clădire.
Legea precizează că definirea şi modul de autorizare a gospodăriei ţărăneşti se stabilesc prin ordin comun al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Partea cea mai importantă a legii este precizarea privind scutirea de impozite pentru membrii cooperatori, ceea ce înseamnă că, pentru a putea fi scutiţi de plata impozitului pe teren şi clădire, proprietarii gospodăriilor ţărăneşti trebuie să se înscrie într-o cooperativă.
Astfel, legea prevede ”scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe clădirile şi pe terenurile utilizate pentru producţia valorificată prin/către cooperativa agricolă, inclusiv pentru bunurile aflate în patrimoniul de afectaţiune al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016”.
Potrivit modificărilor aduse Legii coperativelor agricole, scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor agricole ar urma să fie operată: pentru primii 5 ani de la începerea desfăşurării activităţii în cazul celor nou-înfiinţate şi pentru o perioadă de 5 ani, pentru cele deja înfiinţate, care au realizat la data de 31 decembrie a anului calendaristic precedent o cifră de afaceri anuală netă de până la 10.000.000 euro, cursul de schimb fiind cel valabil la încheierea exerciţiului financiar în care s-a realizat cifra de afaceri.
În modificările aduse Legii cooperaţiei agricole și promulgate de președinte se prevede clar scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe clădirile şi pe terenurile utilizate pentru producţia valorificată prin/către cooperativa agricolă, inclusiv pentru bunurile aflate în patrimoniul de afectaţiune al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale.