VIDEO: Spania - Germania 6-0! Măcel la Sevilla!

Abonare
Germania a suferit o umilință pe terenul Spaniei, fiind învinsă cu 0-6! Golurile ibericilor au fost marcate de Alvaro Morata (17), Ferran Torres (33, 55, 72), Rodri (38) și Oyarzabal (89). Poarta Germaniei a fost apărată de unul dintre cei mai buni goalkeeperi din lume.

CHIȘINĂU, 18 nov – Sputnik. După acest rezultat, elevii lui Joachim Low au pierdut prima poziție în clasamentul grupei a 4-a din liga A, fiind întrecuți la două puncte de Spania.

Spania a avut o posesie copleșitoare a balonului: 70% contra 30%. Nemții au avut un singur șut pe poartă.

Nu este cea mai categorică înfrângere din istorie pentru Germania. Pe 13 martie 1909, nemții au fost surclasați de Anglia, la Oxford, cu 0-9.

Ultimele două poziții din clasament nu au fost decise încă, deoarece meciul dintre Elveția și Ucraina a fost anulat, după ce șase jucători ucrainieni au fost depistați cu Covid-19. Luni au fost testați pozitiv Dmitrii Riznîk, Eduard Sobol și Evgheni Makarenko, iar astăzi au fost depistați cu coronavirus alți trei jucători: Ruslan Malinovski, Junior Moraes și Serghei Krivțov.

Meciul Elveția - Ucraina ar putea avea loc în luna decembrie sau chiar în 2021. O decizie finală va fi luată de UEFA. Această partidă va decide cine va retrograda în Liga B.

Anterior, un alt meci a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus. Este vorba de partida România - Norvegia.

În alte meciuri s-au înregistrat rezultatele:

Croaţia - Portugalia 2-3 (Kovacic 29, 65 - Dias 52, 90+1, Felix 60)

Franţa - Suedia 4-2 (Giroud 18, 59, Pavard 36, Coman 90+5 / Claesson 4, Quaison 88)

Muntenegru - Cipru 4-0 (Jovetic 14, Boljevic 25, 28, Mugosa 60)

Fluxul de știri
0