Editorial realizat de Ivan Danilov
Hillary Clinton, un „cardinal cenușiu” și un președinte american eșuat, a publicat un text programatic în prestigiosul jurnalul american Foreign Policy care poate și ar trebui considerat o adevărată strategie a „statului profund” american în restabilirea hegemoniei mondiale americane.
Discursul viitorului zombie-președinte Biden nu mai poate fi ascultat sau citit: doamna Clinton a formulat totul în termenii cei mai clari și lipsiți de ambiguitate și - ținând cont de locul clanului „Clinton” în clasamentul real al politicii americane - șansele de a pune în aplicare această strategie specială sunt foarte și foarte mari.
Cel mai paradoxal lucru în textul lui „Madame President” (așa cum s-a autoîntitulat) este că acest program este o recunoaștere holistică, amplă și aprofundată a faptului că Donald Trump avea dreptate. Donald Trump, chiar dacă își termină viața după gratii (și acesta este un scenariu foarte probabil), poate scrie o realizare incredibilă pentru el însuși - a rupt cursul istoric al Statelor Unite, și chiar pe cei care sunt cel mai probabil să vină la putere folosind voturile cimitirelor americane, sunt deja forțați să își construiască politica externă și chiar internă, concentrându-se, printre altele, pe acele puncte de referință pe care excentricul miliardar din New York le-a aruncat în discursul politic american.
În ciuda criticilor rituale (și destul de emoționale) ale celui de-al 45-lea președinte al Statelor Unite, doamna Clinton atrage atenția asupra problemelor pe care democrații le-au preferat anterior nu doar să le ignore, ci să le nege:
”Administrațiile (prezidențiale - nota. red.) ambelor părți au subestimat mult timp implicațiile asupra securității naționale ale politicilor economice (când vine vorba de politici economice - nota. red.), care slăbesc industriile importante din punct de vedere strategic și trimit lanțuri vitale de producție în străinătate. Din motive evidente, comunitatea de politică externă (adică Departamentul de Stat, consilieri prezidențiali în politică externă, experții think-tank-urilor - Ed.) s-a concentrat asupra modului în care noile acorduri comerciale vor consolida alianțele și vor crește influența Americii în țările în curs de dezvoltare. Democrații ar fi trebuit să fie mai dispuși să oprească noile acorduri comerciale atunci când republicanii au zădărnicit eforturile de a sprijini muncitorii, de a crea locuri de muncă și de a investi în comunitățile de acasă care au fost mult afectate, scrie Clinton.
Dacă nu ar fi fost înțepătura în adresa republicanilor, care într-adevăr au avut un comportament destul de iresponsabili cu privire la consecințele globalizării economice, s-ar crede că acest pasaj a fost scris de unul dintre speechwriterii lui Donald Trump, care și-a construit întreaga carieră politică pe baza acuzațiilor împotriva atât a democraților, cât și a republicanilor prin faptul că au mutat în mod deliberat locurile de muncă și fabricile americane în China, ceea ce a creat o situație în care Beijingul poate concura cu Washingtonul în lupta pentru statutul de mare putere a lumii.
Globalizarea în stil american este moartă, pentru că Trump a ucis-o și acum chiar și principalul politician al Partidului Democrat introduce clișeele lui Trump în textul programului său consideră China drept o amenințare la adresa securității naționale a SUA - și nu doar asupra celei militare, ci și (mai presus de toate) economice.
Este demn de remarcat faptul că programul lui Hillary Clinton acordă mai multă atenție luptei împotriva Chinei decât luptei împotriva Rusiei, deși în multe cazuri mențiunea principalilor dușmani ai Statelor Unite în textul ei este separată prin virgule. Cel puțin la nivelul stabilirii obiectivelor, nu se poate vorbi de vreo „concentrare a tuturor forțelor asupra Rusiei”. Întreaga discuție se bazează pe nevoia de a ne îndepărta de clișeul Războiului Rece și de a găsi modalitatea corectă de a înăbuși, în primul rând, China, dar din inerție și pe Rusia.
În orice caz, subliniind anumite schimbări „trumpiste” în discursul politic al democraților, nu se poate să nu observăm o consecvență de fier în ceea ce privește menținerea unei orientări doar spre confruntare - judecând după textul doamnei Clinton, însăși ideea coexistenței pașnice cu China și Rusia, fără ca să mai vorbim despre cooperare sau o oarecare relaxare, pur și simplu nu-i trece prin cap. Chiar și diplomația este percepută de fostul șef al Departamentului de Stat în primul rând ca un instrument care oferă o oportunitate mai convenabilă pentru a face presiuni puternice. De exemplu, criticând administrația Trump pentru că nu a știut să lucreze cu aliații, ea aduce următorul exemplu de diplomație corectă:
”Un angajament reînnoit față de diplomație ar consolida poziția militară a Statelor Unite. Alianțele SUA sunt un atu cu care nici China, nici Rusia nu se pot egala, care îi permit Washingtonului să-și răspândească puterea în întreaga lume. De exemplu, când eram secretar de stat, am negociat o dislocare a 2500 de Marinarii SUA în nordul Australiei, în apropierea rutelor maritime disputate din Marea Chinei de Sud”.
În mare parte, lumea va vedea o reformatare a tributului pe care Statele Unite încearcă să-l scuture din vasalii săi și dacă Trump (ca un adevărat om de afaceri) a preferat achitarea sub formă de bani (motiv pentru care Clinton îl acuză că a transformat NATO într-o afacere de „racket”) , atunci o abordare mai rafinată a establishmentului democrat este că vasalii vor plăti atât în bani, cât și, ca să spunem așa, în natură - sub formă de acțiuni care pot ajuta Statele Unite să obțină un fel de avantaj militar asupra Chinei sau Rusiei.
În orice caz, există și vești bune: cel puțin la nivel declarativ, „cardinalul gri” al administrației Biden pledează pentru evitarea, dacă este posibil, a unui război nuclear „accidental” cu China sau Rusia, care, pe fundalul prezenței unui anumit număr de ”șoimi” degerați în rândul administrației Biden, nu poate decât să ne bucure.
Vorbind despre necesitatea unor noi sisteme de arme convenționale, Clinton subliniază că aceste „capacități trebuie să fie însoțite de mecanisme care să permită consultări cu China și Rusia pentru a reduce probabilitatea ca un atac convențional cu rază lungă de acțiune să nu fie confundat cu un atac nuclear, care ar putea duce la o escaladare catastrofală". Desigur, este bine că Washingtonul va depune, probabil, un efort pentru ca un astfel de mecanism să funcționeze, dar fixarea instituției americane (vorbindu-ne cu vocea fostului secretar de stat) cu privire la avansarea intereselor sale geopolitice cu ajutorul rachetelor și bombelor (deși non-nucleare) nu poate provoca emoții pozitive.
O revenire totală a „statului profund” american la pârghiile de control ale mașinăriei politice, militare și diplomatice americane nu va deveni o apocalipsă globală, dar cu siguranță nu va exista pace pe glob: Statele Unite vor încerca să-și întoarcă o anumită capacitate de producție pe teritoriul său, iar asupra adversarilor geopolitici se vor exercita presiuni serioase cu metode militare și diplomatice. Și dacă există îndoieli serioase cu privire la capacitatea administrației Biden de a readuce economia SUA la o orientare de producție industrială, atunci nu poate exista nicio îndoială că mașina militară americană va reveni cu plăcere la continuarea aventurilor sângeroase din întreaga lume.
