Editorial de Piotr Akopov
Nu, Berlinul nu este atenționat că este încă totul incert și Trump ar putea câștiga, deși este posibil și acest lucru. Conducerii Germaniei i se atrage atenția că își face iluzii în raport cu America, care i-ar putea face un deserviciu nu doar Germaniei, ci și întregii Uniuni Europene. Mai mult, acest lucru nu este sugerat de opoziție, ci de principalul aliat în construirea Europei unite - Franța. Într-adevăr, autoritățile germane au declarat recent lucruri care contrazic direct ideea suveranității europene. Dar tocmai consolidarea acesteia era numită la Paris drept principalul obiectiv strategic - și Berlinul, deși cu o anumită reținere, dar a fost de acord cu acest lucru. Și ce auzim acum?
Totul a început odată cu publicarea articolului din ”Politico” în ajunul alegerilor americane „Europa are încă nevoie de America - oricine ar veni la Casa Albă, trebuie să fim împreună”. A fost semnat de ministrul Apărării și de liderul oficial al CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer (ACC), succesorul eșuat al lui Merkel (ea a demisionat acum aproape un an din funcția de lider al partidului de guvernământ, dar din cauza pandemiei CDU nu poate să se reunească la congres și să-și aleagă înlocuitorul) ... Patosul articolului constă în faptul că în Germania și Europa per ansamblu sentimentele anti-americane sunt în creștere (despre politica anti-europeană a lui Trump nu se menționează - toată lumea înțelege acest lucru), dar „există o stringentă nevoie de o strategie pentru consolidarea relațiilor transatlantice atât din partea noastră, din Europa, cât și, sunt ferm convins de asta, de la Washington". Și în ajunul alegerilor din SUA Europa trebuie să arate Americii că, indiferent de cine va câștiga, europenii sunt „gata să consolideze și să apere moștenirea noastră comună atlantică”. Cam așa arată jurământul de loialitate - doar cu o listă a celor mai importante trei domenii ale acestei lupte comune a SUA și Europei pentru unitatea lor. Toate cele trei sunt foarte revelatoare.
Primul este de a spori potențialul militar al Germaniei și al întregii Europe, în pofida convingerilor și obiecțiilor, deoarece „noul mediu strategic global va cere europenilor să rezolve mult mai multe probleme de securitate decât înainte, mai ales este necesar să facem față oricăror provocări pentru puterea noastră în imediata vecinătate a Europei”. ... ACC le enumeră chiar - „europenii sunt capabili să-și consolideze prezența și, dacă este necesar, să demonstreze forța în Marea Baltică și Marea Nordului, Europa Centrală și de Est, Balcani, Orientul Mijlociu, Mediterana și Africa Subsahariană”.
Adică Europa ca și cum își asumă mai multă responsabilitate pentru propria securitate? Dacă va fi mai implicată în Orientul Mijlociu și Africa Centrală, atunci își va asigura cu siguranță propria securitate, chiar și în cadrul NATO? Nu, nu este nevoie să ne grăbim să facem concluzii - ACC bate într-o cu totul altă direcție.
Pentru că al doilea pas este un îndemn la o consolidare și mai mare a Occidentului și la încheierea acelui parteneriat transatlantic de comerț și investiții, care s-a încercat fără succes să fie încheiat în anii celui de-al doilea mandat al lui Obama. Acest acord, „al unui NATO comercial-financiar”, ar cimenta în cele din urmă Occidentul unit, întrucât ar fi un pas uriaș către crearea unei piețe unice pentru toți și pentru toate, în plus, o piață care ar fi reglementată mai mult de corporațiile globale decât de guvernele naționale. Negocierile s-au prăbușit în timpul mandatului lui Obama, deoarece guvernele europene erau reticente în a preda prea multă putere forțelor transnaționale.
Dar acum ACC propune „să dea dovadă de ambiție la încheierea acordului comercial”, deoarece este necesar „să înarmăm Occidentul cu pârghiile economice comune de care are nevoie în actuala concurență globală și în lupta pentru piețe, reguli, valori, norme și influență”. Și, în general, „nicio altă politică nu va da un impuls mai puternic creșterii și va trimite un semnal mai clar către Beijing și întregii lumi că suntem gata să ne apărăm valorile și regulile noastre de a face business. Este clar că nu este vorba despre business, ci despre o confruntare geopolitică, despre o încercare de a consolida Occidentul fărâmițat, și încă de a-l reuni în cel mai radical mod. Piața unică în epoca actuală este aproape un analog al unui stat unitar, adică Uniunii Europene i se propune să fie lipsită de propria sa suveranitate (care nu a fost încă finalizată nici de jos, de către statele naționale, și nici din partea alianței militaro-politice cu SUA) în favoarea unui singur stat transatlantic.
Și pentru a elimina toate visele suveranității europene, ACC vorbește despre cea de-a treia direcție: "Iluziile independenței strategice a Europei trebuie să înceteze. Europenii nu vor putea înlocui America în rolul său cel mai important de țară care ne asigură securitatea. <...> America și Europa trebuie să recunoască pe deplin realitatea că SUA sunt obligate să pună în aplicare o politică de descurajare nucleară pe continentul european".
Da, totul este extrem de simplu - „pentru SUA, acest lucru înseamnă că trebuie să continue să acopere Europa cu umbrela lor nucleară. Germania, la rândul său, trebuie să decidă urgent să rămână în programul nuclear al NATO și să continue să fie un partener nuclear de încredere alocând fondurile bugetare și militare necesare pentru aceasta. "
Nu contează că patru cincimi dintre germani susțin retragerea armelor nucleare americane de pe teritoriul german - elita atlantică a RFG intenționează să continue să ignore opinia propriei populații.
Nu trebuie să credeți că aceasta este doar poziția lui Annegret Kramp-Karrenbauer. Nu, aceasta este și poziția Angelei Merkel, cât și, în general, poziția consolidată a întregii elite germane sistemice (căreia i se opun contra-elitele de stânga și de dreapta sub forma „Stânga” și „Alternativa pentru Germania”). Felicitându-l pe Biden, Merkel a spus același lucru - „nu este nimic care să înlocuiască prietenia transatlantică dacă vrem să facem față provocărilor vremurilor”, „aceasta este valoarea noastră comună; trebuie să continuăm să lucrăm împreună, să unim constant noi generații de germani și americani, europeni și Americani”.
Da, Merkel menționează și despre o responsabilitate europeană mai mare: „trebuie să ne asumăm mai multă responsabilitate în acest parteneriat, <...> America a fost și rămâne cel mai important aliat al nostru, dar suntem așteptați - și pe bună dreptate - să facem pași mai activi pentru a asigura siguranța și protecția principiilor noastre în lume". Dar aceasta este o responsabilitate în cadrul Alianței Atlantice și chiar mai strânsă, având în vedere îndemnul Berlinului pentru o mai mare integrare comercială și financiară a celor două părți ale Atlanticului.
Nu în zădar americanii și-au crescut elita germană timp de 75 de ani - acum își demonstrează disponibilitatea de a fi chiar mai pro-atlantici decât americanii, bucurându-se de plecarea lui Trump. Se bucură devreme? Desigur, pentru că Trumpismul, sau mai bine zis naționalismul american, care vede un competitor în Europa și vrea să slăbească structurile transnaționale, nu va dispărea nicăieri și își va lua o revanșă. Dar chiar și acum în Europa mulți sunt nemulțumiți de dorința germanilor de a „întări frăția atlantică” - de exemplu, aceeași Franță, care insistă asupra necesității de a merge spre suveranitatea europeană.
Emmanuel Macron deocamdată nu i-a răspuns ACC, dar a apărut un articol în Le Figaro, „Iluzia periculoasă a Germaniei”, care critica apelul ministrului german de a risipi „iluzia autonomiei strategice europene”:
"Este vorba despre o lovitură puternică pentru doctrina franceză, care a susținut întotdeauna independența strategică a Europei. Emmanuel Macron a subliniat în repetate rânduri că Uniunea Europeană ”nu își mai poate încredința securitatea doar Statelor Unite".
ACC nu menționează în mod deschis Franța și președintele acesteia, dar încearcă să submineze inițiativele franceze de formare a „suveranității europene”. În timpul unui discurs la Academia militară din februarie 2020, Macron a oferit un „dialog strategic” partenerilor europeni ai Franței pentru a discuta „rolul politicii de descurajare a arsenalului nuclear francez în cadrul politicii de securitatea comună”.
Ministrul german al Apărării este gata să împartă portavionul francez și locul Parisului în Consiliul de Securitate al ONU, dar în profunzime nu este interesat de cocoșul gal, care continuă să se umfle în pene, chiar dacă sunt cam rare. Ea crede doar într-o mare America cu scutul său nuclear. Nu înțelege că într-o zi americanii ar putea pur și simplu să o abandoneze, așa cum au făcut cu Franța în perioada interbelică. Ea nu vrea să consolideze în mod independent apărarea cu ajutorul celor mai apropiați vecini.
Acestea sunt concluzii absolut corecte - deoarece chiar și actuala elită politică franceză, crescută și în spiritul loialității față de „solidaritatea atlantică”, păstrează rămășițele gândirii geopolitice independente și ale memoriei istorice. La Berlin, majoritatea clasei politice este complet lipsită de acest lucru, ceea ce, de altfel, face să se îndoiască puternic de capacitatea elitei germane actuale de a conduce cu succes procesul de integrare europeană. Pentru că, dacă nu construiești un „al patrulea Reich”, și nici „casa comună europeană”, ci aripa din spate a turnului Babel al imperiului transatlantic, cine te va urma?
Sursa: RIA Novosti
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
