BUCUREȘTI, 13 nov - Sputnik. Marcel Ciolacu a reacționat după bilanțul astăzi al Grupului de Comunicare Strategică, acuzând puterea că face propagandă mincinoasă prin aceste raportări.
"Propagandă mincinoasă! Asta face Iohannis! Plafonați cazurile... pentru că nu testați! Ajustați cifrele din pix! Chiar credeți că românii nu au înțeles ce faceți?! V-au spus-o verde în față specialiștii, statisticienii, toți cei de bună credință!”, a scris Ciolacu pe Facebook.
Președintele PSD îl acuză pe Iohannis că repetă ca o flașnetă electorală că Guvernul Său e cel mai bun și mai deștept de pe planetă în loc să-l scuture pe Orban de guler și să-l întrebe de ce nu s-a atins niciodată capacitatea de 50000 de teste zilnice cu care se tot laudă sau de ce românii continuă să se testeze la privat, pe banii lor, pentru că Orban nu e în stare să facă anchetele epidemiologice așa cum trebuie.
”Degeaba îl acoperiți! Românii știu deja ce faceți! Alegeri și apoi - când toată mizeria va ieși la suprafață – închidere. Totală! Eu însă cred că nu vă vor lăsa...", mai spune Ciolacu pe contul său de Facebook.