Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Veste uriașă pentru fani: Simona Halep s-a vindecat!

© AP Photo / Alessandra TarantinoSimona Halep
Simona Halep - Sputnik Moldova-România
Abonare
Simona Halep a anunțat pe contul său de Twitter că s-a vindecat de Covid 19, știrea stârnind entuziasmul fanilor ei.

BUCUREȘTI, 9 nov - Sputnik. Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a anunţat astăzi că s-a vindecat de Covid-19.

"Sută la sută recuperată", a scris sportiva pe contul ei de Twitter.

Și antrenorul campioanei, Darren Cahill, a venit cu un mesaj la fel de îmbucurător:

"Deci putem începe pregătirea dinaintea sezonului”.

Halep nu a rămas datoare și a răspuns, arătându-și bucuria că boala s-a terminat:

"Pentru prima dată în viaţa mea, sunt super-fericită să încep", a transmis sportiva.

Vestea îmbucurătoare pentru fani pune capăt îngrijorărilor legate de starea de sănătate a Simonei Halep după ce aceasta a a anunţat, pe 31 octombrie, că a fost testată pozitiv cu noul coronavirus.

"Bună tuturor, am vrut să vă anunţ că am testată pozitiv la COVID-19. Mă autoizolez acasă şi mă recuperez bine după simptome uşoare. Mă simt bine... vom trece prin asta împreună", a anunțat în acel moment sportiva.

Simona Halep, 29 de ani, a decis după Roland Garros, unde a fost eliminată în optimi, la începutul lunii octombrie, să nu mai evolueze la niciun turneu în acest an.

Fluxul de știri
0