BUCUREŞTI, 9 nov – Sputnik. Pacienţii vin tot timpul, „în orice moment din zi şi noapte”, a spus psihiatrul Sandrine Elias, citat de Sputnik France.
Elias a adăugat că specialiștii se ocupă de pacienţi cu „boli psihiatrice și tulburări mentale acute: gânduri de suicidere, tentative de sinucidere sau tulburări grave de anxietate”, depresie.
„Raptusul anxios este momentul în care atacul de anxietate este atât de violent încât pacienţii se pot răni singuri sau îşi pot pune viaţa în pericol”, a explicat psihiatrul.
„Acesta e doar începutul”
Potrivit acesteia, în ultimii 10 sau 15 ani au crescut solicitările din partea celor care apelează la psihiatru. Situația actuală a agravat însă și mai mult lucrurile.
„Zilele trecute, doi sau trei bărbați au venit fiindcă au avut gânduri de sinucidere, pentru că își pierduseră locurile de muncă în septembrie, în contextul crizei din sănătate. Ne spunem «Un altul care și-a pierdut slujba». Ne dăm seama că actuala criza are repercusiuni. Și acesta e doar începutul”, a spus şi Christelle Montier, asistentă medicală.