BUCUREȘTI, 6 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. Rusia marchează an de an, în ziua de 4 noiembrie, una dintre cele mai noi sărbători naţionale – Ziua Unităţii Naţionale – care marchează evenimentele care au avut loc în urmă cu aproximativ 400 de ani, legate de o serie de evenimente care au perturbat profund Rusia.
La începutul secolului al XVII-lea Rusia a intrat într-o perioadă de haos, cunoscută și ca ‘Timpurile tulburi’, o perioadă care a început după moartea în anul 1598 a singurului moștenitor al țarului Ivan al IV-lea (Ivan cel Groaznic) Feodor I.
Firește, inamicii din exterior au profitat și astfel, Moscova a fost ocupată în toamna anului 1610 de către armata poloneză - Uniunea Polono-Lituaniana era un vechi rival al Marelui Cnezat al Moscovei, informează Ambasada Rusiei în România.
Totuși, implicarea polonezilor în afacerile Rusiei a dus în cele din urmă la renașterea sentimentului patriotic. Astfel, în regiunea orașului Nijni Novgorod s-a format o armată de voluntari binecuvântată de Biserica Ortodoxă Rusă și condusă de cneazul Dmitri Pojarskii și negustorul Kuzma Minin.
În data de 4 noiembrie 1612, această armată reușește, în urma unor lupte grele, să-i alunge pe polonezi din Kremlin.
Momentul a fost decisiv pentru ”Timpurile tulburi”, urmând o eliberare a întregii țări.
”Suntem împreună” în capitala României
Pe una din străzile centrale ale Bucureștiului, mai exact, pe Bulevardul Lascăr Catargiu, s-a deschis, în data de 4 noiembrie 2020, o expoziție foto, sugestiv intitulată ”Suntem împreună”. Aceasta este realizată de Agenția de Presă Sputnik, în cooperare cu Centrul Rus de Știință și Cultură din București.
Expoziția este formată din 18 fotografii color ale reprezentanților diferitelor popoare și confesiuni religioase care au trăit mai mult de un secol în pace și armonie pe vastul teritoriu al Federației Ruse. Expoziția foto a inclus lucrări memorabile ale talentaților fotoreporteri de la Sputnik, realizate la sărbătorirea Zilei Unității Naționale și a Nașterii Maicii Domnului în Moscova, Eid al-Adha în Simferopol, Sabantuy și Navruz în Kazan, Rusalia în Irkutsk, Maslenița în Suzdal Ulan-Ude și alte festivități din Novosibirsk, Omsk, Soci și Cita.
”Expoziția va fi disponibilă până pe 18 decembrie anul acesta. Pe Bulevardul Lascar Catargiu nr. 50. Vă așteptăm!”, au transmis reprezentanții Centrului Rus de Știință și Cultură de la București.