Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

”Mitingul epuizării”: salariații din Sănătate, în stradă

© Facebook / Federația Sanitas RomâniaProtest Federației Sanitas din România
Protest Federației Sanitas din România - Sputnik Moldova-România
Abonare
Astăzi, 3 noiembrie 2020, la ora 11.00, Federația SANITAS pichetează Guvernul României ”într-un ultim gest de conștientizare a factorilor responsabili că așa nu se mai poate”.

Proteste SANITAS la București - Sputnik Moldova-România
VIDEO: „Mitingul epuizării” la București - angajații din sănătate au ieșit la protest
BUCUREȘTI, 3 nov – Sputnik. Angajații din Sănătate și asistență socială ies astăzi în stradă.

Federația SANITAS pichetează Guvernul României, iar protestul se va desfășura sub denumirea ”Mitingul epuizării”. Sindicaliștii spun că autoritățile i-au epuizat. Ei vorbesc despre strategiile de criză incoerente, promisiunile neonorate, deciziile politice luate fără consultarea partenerilor sociali.

”Membrii noștri, salariați în sistemul sanitar și în sistemul de asistență socială sunt epuizați pentru că luptă de mai bine de 8 luni pe un front în permanentă schimbare, fără a li se respecta dreptul la odihnă, la protecție, la remunerarea corectă a muncii, sunt cu atât mai epuizați cu cât pierd din ce în ce mai des colegi dragi, care nu mai fac față luptei cu virusul ucigaș din cauza stresului la care sunt supuși, stres care le slăbește capacitatea de apărare!”, spun sindicaliștii.

La rândul lor, pacienții sunt epuizați de lipsa predictibilității în ceea ce privește posibilitățile de tratament pentru afecțiunile cronice sau urgențe, de lipsa unor măsuri coerente în ceea ce privește strategia de limitare a răspândirii noului virus, de lipsa de coerență în ceea ce privește conduita și pașii de urmat în cazul infectării cu SARS-COV-2.

Reprezentanții SANITAS subliniază că societatea în întregime este și ea epuizată din cauza bâlbelor nesfârșite ale factorilor de decizie în ceea ce privește gestionarea pandemiei la nivel național!

Sindicaliștii mai precizează că, deși sunt cu fiecare zi tot mai puțini și mai obosiți, deși lipsa aprecierii îi demobilizează cumplit, deși în loc de măsuri care să îi protejeze și să le asigure securitatea la locul de muncă Guvernul ia măsuri care să le limiteze drastic posibilitatea de a-și clama și apăra drepturile, vor fi astăzi în stradă, începând cu pra 11.00. Și aceasta pentru că, mai adaugă reprezentanții SANITAS, au epuizat deja toate căile de dialog social.

Fluxul de știri
0