BUCUREȘTI, 1 nov – Sputnik. Unitățile de învățământ din România au trimis un document prin care erau informate că Ministerul Educației și Cercetării introduce două declarații pe propria răspundere. Aceste declarații vor trebui semnate de părinți, elevi și profesori.
Atât cadrele didactice, dar și elevii și părinții se obligă să nu înregistreze ori să distribuie orele online și să ia toate măsurile pentru a preveni asemenea fapte, informează Sputnik.
Juriștii Asociației Voci pentru Democrație și Justiție - VeDem Just, site-ul de educație juridică înființat, printre alții, de judecătorul Cristi Danileț, spun că legea prevede că nu se poate înregistra fără acordul profesorului nicio lecție, indiferent dacă aceasta are loc în sala de clasă, față în față sau online.
Motivul îl reprezintă protejarea elevilor și a profesorilor de reacțiile internauților.
Mai exact, vorbim despre ironiile și bătaia de joc la care nu doar profesorii, dar și copiii pot fi supuși dacă înregistrările în cauză ajung în mediul online.
Mai exact, spun juriștii, în timpul unei lecții se transmit și se primesc informații. De asemenea, un profesor se poate încurca la o prezentare, un elev poate greși un răspuns sau poate că este îmbrăcat mai modest etc.
În cazul în care aceste imagini ar fi filmate și difuzate apoi pe internet, atunci profesorul ori elevul ar deveni ținta bătăii de joc a internauților.”Credem că nu există vreun părinte căruia să îi convină faptul că propriul copil este subiectul unor comentarii negative a altora pe internet sau chiar la vreo emisiune TV. Lecțiile on-line sunt tot lecții la clasă, doar mediul de desfășurare este diferit”, au explicat juriștii.
Ordinul Ministrului Educației nr, 5545 din data de 10 septembrie 2020 aprobă Metodologia-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și internetului, dar și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
Juriștii au identificat prevederile legale la care se referă ordinul. Vorbim, în primul rând, de reglementarea din Legea Educației Naționale care prevede că o lecție poate fi înregistrată doar cu acordul profesorului. Chiar și așa, ea poate fi multiplicată numai cu acordul cadrului didactic.
În al doilea rând, vorbim despre reglementarea din GDPR cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. Acest act normativ aplicabil în toată Uniunea Europeană arată că prin date cu caracter personal se înțelege numele, vocea sau trăsăturile fizice care identifică o persoană sau o fac identificabilă.
Prin prelucrare se înțelege înregistrarea, stocarea și răspândirea acestora.
Nu în ultimul rând, este infracțiune fapta unei persoane de a înregistra ori de a divulga înregistrări cu interiorul din locuința altei persoane fără acordul acesteia. Este vorba despre art. 226 Cod Penal.