BUCUREȘTI, 1 nov – Sputnik. Unitățile de învățământ din municipiul București află mâine în ce scenariu vor funcționa de acum înainte, după ce, timp de 14 zile, acestea s-au aflat în scenariul roșu, care presupune cursuri exclusiv online.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii București a anunțat că mâine, la ora 10.00, se va desfășura ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență.
Tema ședinței convocată de noul prefect, Traian Berbeceanu, este cea de stabilire a scenariului în care vor funcționa școlile și grădinițele în următoarele 2 săptămâni.
Berbeceanu a precizat că a avut loc deja o ședință pregătitoare cu principalele structuri reprezentate în Comitet.
”Am solicitat puncte de vedere de la toate structurile reprezentate în Comitet şi vă pot spune că, în unanimitate, ideea este că vom menţine măsurile care deja au fost adoptate prin hotărârea trecută, având în vedere gradul de infectare care a crescut de la o zi la alta”, a spus Berbeceanu.
Acesta a adăugat că numărul de pacienţi depistaţi pozitivi îngrijorător, deci nu avem niciun motiv de relaxare.
Referitor la o posibilă redeschidere a școlilor, Berbeceanu a precizat că, având în vedere actele normative în vigoare, la o rată de infectare de peste 3 cazuri la mia de locuitori, unitățile de învățământ funcționează în scenariul roșu, cu activitate exclusiv online.
Mâine, 2 noiembrie 2020, elevii și preșcolarii din București stau acasă. Motivul îl reprezintă acela că ziua de mâine este ultima din cele 14 zile de scenariu roșu stabilit de Comitetul pentru Situații de Urgență la cea mai recentă ședință.
În ceea ce privește scenariul în care va funcționa școala de marți, acest lucru va fi stabilit în ședința Comitetului pentru Situații de Urgență de mâine, 2 noiembrie 2020.
Reamintim că Ionel Pușcaș, inspectorul școlar al municipiului București, a declarat că mâine, 2 noiembrie 2020, se va vota prelungirea pentru încă 14 zile a scenariului roșu de funcționare pentru unitățile de învățământ.